Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

O reușită pentru piața muncii din Bihor

Seminar interactiv organizat de AJOFM,

O reușită pentru piața muncii din Bihor

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor a organizat joi, 18 septembrie 2014, seminarul interactiv „Probleme actuale ale pieței muncii în România".

Evenimentul, găzduit de Hotel Continental Forum din Oradea, a fost moderat de către domnul Dacian Palladi, consultant. Au participat 110 persoane din care 53 reprezentanți ai firmelor și 57 de șomeri și persoane în căutarea unui loc de muncă.
„Prin organizarea acestui seminar am urmărit îmbunătățirea dialogului dintre A.J.O.F.M. Bihor, angajatori și șomeri. A fost o discuție constructivă din care noi am avut de învățat foarte multe. Atât companiile, cât și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au căzut de acord că trebuie să existe mai multă încredere și onestitate în relația lor. De asemenea, au rezultat câteva domenii cheie în care angajatorii preconizează un necesar de forță de muncă. Angajatorii au înțeles că factorul de producție cel mai important în activitatea lor este resursa umană, iar angajații au conștientizat că pentru a putea supraviețui pe o piață a muncii extrem de dinamică, cel mai important factor este formarea profesională continuă și adaptată la cererea existentă pe piață.
Pentru Agenția noastră a fost, pot să spun, un eveniment unic și, în același timp, o reușită. Este pentru prima dată când reușim să aducem împreună la o dezbatere interactivă, în același timp și în același loc, un număr atât de mare de angajatori și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. A.J.O.F.M. Bihor își asumă astfel rolul de cel mai important actor pe piața muncii din județ, ceea ce ne onorează, dar ne și obligă să devenim o instituție modernă, flexibilă și capabilă să răspundă prompt schimbărilor de pe piața forței de muncă", a declarat Bekesi Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.
Seminarul interactiv este o activitate organizată în cadrul proiectului „FACTOR - Fii activ în orașul tău!", proiect cofinanțat din Fondul Social European - „Investește în oameni!" prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare", Domeniul major de intervenție 5.1. „Dezvoltarea și implementarea măsurilor active de ocupare". Partenerii AJOFM Bihor în implementarea proiectului sunt Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, S.C. Active Job Consulting S.R.L. Oradea și S.C. Multi Proiect S.R.L. Piatra Neamț. Obiectivul general al proiectului este de a contribui la creșterea ratei de ocupare la nivelul regiunilor de implementare (Nord-Vest și Nord-Est) prin facilitarea accesului pe piața muncii a 1.200 de beneficiari: persoane inactive, persoane în căutarea unui loc de muncă, șomeri, inclusiv șomeri de lungă durată. (C.M.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: O reușită pentru piața muncii din Bihor.

Trimite email
vineri, 23 octombrie 2026 la 02:00:31 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Pe urmele goralilor

Trei artiști fotografi: Gheorghe Petrila, Ovidiu Gabor și Constantin Demeter, membri ai Asociației „Etno Foto Art" din Oradea, au fost în această vară pe urmele goralilor din Slovacia...
Aflați mai multe (totul) din articolul „Goralii din Slovacia: monografie fotografică"!