Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Maria Haiduc - O viață de om dedicată cântecului românesc

Azi, 28 septembrie 2014, doamna Maria Haiduc împlinește 75 de ani

Maria Haiduc - O viață de om dedicată cântecului românesc

Azi, duminică, 28 septembrie 2014, doamna Maria Haiduc împlinește 75 de ani.
Arta cântului este o profesiune de credință pentru dânsa, după cum ea însăși mărturisește.

Este momentul, cu îngăduința dvs., să ne amintim câteva repere din viața acestei artiste care nu a făcut altceva decât să ne reprezinte cu cinste, pe noi, bihorenii, în toate ocaziile unei vieți profesionale exemplare.
Maria Haiduc a fost angajată timp de 25 de ani la Orchestra „Crișana" a Filarmonicii orădene, apoi zece ani la Oficiul Județean de Turism Bihor. În tot acest timp, Maria Haiduc a promovat folclorul autentic bihorean, dar și „parfumul" romanței și al cântecului de petrecere. Mai apoi, de 23 de ani, este membru al Ansamblului Folcloric „Nuntașii Bihorului", al Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea. 
În 1972, a fost decorată cu Ordinul „Meritul Cultural" pentru păstrarea și promovarea muzicii românești.
La aniversarea de 40 de ani de activitate artistică (1955-1995), Inspectoratul pentru Cultură Bihor îi acordă „Diploma pentru merite deosebite în interpretarea și promovarea melosului bihorean".
În anul 2002, Ministerul Culturii, de data aceasta, îi acordă, pentru promovarea folclorului românesc, „Diploma de excelență" și „Trofeul folclorului românesc 2002". Tot în acest an, este decorată cu Crucea națională „Serviciul credincios", acordată de Președinția României.
Peste doi ani, în 2004, Președinția României îi conferă Ordinul „Meritul cultural" în grad de ofițer „Arta spectacolului", în semn de apreciere a activității și pentru dăruirea și talentul pus în slujba artei scenice.
Devine realizator de emisiuni folclorice în anul 1999, la TVS Oradea, azi DigiTV, unde, timp de cinci ani, oferă publicului emisiunea „Crișule, pe malul tău", continuată până în 2010, la televiziunea Național Beiuș.
În anul 2006, primește titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Oradea", iar în 2007, devine „Cetățean de onoare al comunei Cefa" (locul de naștere, Inand, al mamei sale).
A îndrumat multe generații de tineri talentați pe drumul afirmării și al păstrării melosului tradițional românesc.
A devenit, spune dânsa în glumă, și „brand bihorean", pentru că Federația Patronilor Bihor i-a oferit, în prima Gală a Brandurilor Bihorene, o frumoasă plachetă „Premiu de excelență"- 14 decembrie 2011.
Căsătorită, este mamă a doi copii (Marcel și Ioana) așezați „la casele lor".
A editat, prin Fundația Maria Haiduc, două cărți: „Cântecele mele" și „Cântecele noastre". 
De curând, în 24 iulie 2014, a participat la spectacolul de excepție ocazionat de 50 de ani de existență a Ansamblului „Nuntașii Bihorului"  al Casei de Cultură a Sindicatelor, ocazie cu care a fost premiată de conducerea Consiliului Județean Bihor și a Școlii de Arte „Francisc Hubic".
Maria Haiduc va participa, pe 1 octombrie, la Sala Palatului, alături de bihoreni și foarte mulți interpreți din țară, la prima ediție a spectacolului „In memoriam Marioara Murărescu", organizat de Televiziunea Română. Partea orchestrală va fi susținută de tânăra formație „Rapsodia Bihoreană", dirijor prof. Liviu Buțiu.
La zi aniversară, la împlinirea a 75 de ani, Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea îi urează doamnei MARIA HAIDUC multă sănătate și viață lungă în marea familie a cântecului românesc!
director,
Marius Crețu

Trimite email
sâmbătă, 19 septembrie 2026 la 20:57:27 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album