Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
21 august 2026

Portofoliul profesional al cadrelor didactice, disponibil acum ca modul în platforma Edus (P)

De peste 10 ani, Edus urmărește îndeaproape cerințele care apar în sistemul de învățământ și le integrează, pe măsură ce apar, în aceeași platformă. Edus nu mai este demult doar un catalog electronic. Modulul de burse, raportările MATE și chestionarele SASAT, butonul roșu, modulele SCIM și CEAC pentru control intern și asigurarea calității au fost adăugate în timp, pe măsură ce școlile au avut nevoie de ele. Numai de la începutul acestui an, platforma a primit 23 de actualizări, cu funcții noi și îmbunătățiri.

Cel mai recent pas este un modul dedicat portofoliului profesional al cadrelor didactice, răspuns la obligația introdusă prin Ordinul nr. 3.858/2026. Modulul este disponibil acum în Edus.

Ce rezolvă modulul pentru conducerea școlii

Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3.858/2026 stabilește obligații atât pentru cadrele didactice, cât și pentru unitatea de învățământ. Fiecare școală are obligația să își elaboreze o procedură internă proprie pentru gestionarea portofoliilor, iar responsabilitatea implementării revine conducerii.

În practică, directorul are nevoie să vadă care cadre didactice și-au depus portofoliul, să poată aproba sau returna un portofoliu depus și să poată prezenta situația organizat la un control. Modulul din Edus acoperă acest flux.

Portofoliile depuse sunt vizibile conducerii într-o secțiune dedicată, accesibilă din meniul principal, iar directorul poate aproba un portofoliu sau îl poate respinge cu un motiv, caz în care cadrul didactic redobândește accesul pentru a-l corecta.

Cum funcționează pentru cadrul didactic

Cadrul didactic își construiește portofoliul pe cele cinci secțiuni prevăzute de metodologie: date de identificare, activitatea de predare, învățare și evaluare, activități complementare, managementul clasei și evoluția în cariera didactică.

Documentele se încarcă în librăria proprie și se asociază secțiunilor corespunzătoare. Fiecare adăugare sau eliminare se reflectă automat în opisul portofoliului, care rămâne mereu actualizat. Declarația de autenticitate, obligatorie pentru fiecare portofoliu, se semnează electronic direct în platformă. La final, portofoliul se poate descărca structurat, cu opis, declarație și documente organizate pe secțiuni, sau se poate depune către școală.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Proiectul „Opriți timpul”

În cadrul programului „Șanse egale”

Proiectul „Opriți timpul”

În cadrul programului „Șanse egale", Uniunea Femeilor a promovat un nou proiect, denumit „Opriți timpul", în cadrul căruia s-au desfășurat activități dedicate bunicilor și persoanelor vârstnice.

Proiectul și-a propus discuții interactive cu elevii pentru a cunoaște modul de relaționare a acestora cu bunicii și persoanele vârstnice.
S-a evidențiat cu acest prilej rolul persoanelor în vârstă în educația tuturor grupelor de vârstă, prin sfaturi, cunoștințe și experiența pe care acestea le pot pune în slujba copiilor și tinerilor; s-a urmărit, totodată, și  
 întronarea în comunitate a unei atmosfere de bună înțelegere,apreciere și respect reciproc.
Astfel, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Tileagd, sub îndrumarea dlui prof. Alin Crețu, elevii au împărțit fluturași tematici în comuna Tileagd.
S-au mai remarcat în activitățile inițiate și promovate de Uniunea Femeilor elevii clasei îndrumate de prof. Susa Georgeta, de la Liceul cu Program Sportiv „Bihorul", elevii clasei prof. Amalia Artmann, de la Liceul Teoretic German „Fr. Schiller", sub îndrumarea prof. consilier școlar Crina Crețu.
Tot în cadrul proiectului „Opriți timpul",  am organizat, la Casa de Cultură a Municipiului Oradea, un regal artistic,la care și-au dat concursul: Coțe Sofia, Miko Maya, Lorena Ghib, Julia Crețu, Laura Crețu și Francesca Toth.
Cuvântul de felicitare și mulțumire pentru sărbătoriții zilei a fost pregătit de prof. Voichița Raț. 
Apoi, momentul artistic a fost întregit de membrii unui cenaclu literar care ne-au recitat nestemate ale unor poeți consacrați și debutanți, între care: dr. Lucian Munteanu, Precup Ioana, Costruț Leontina, Voicu David, Ileana Bodi, Horgoș Aurel, Galina Pantea, Boris Belicciu și Mimi Vancea.
Eleva Ștefana Goția a recitat versuri proprii, dar și poezii ale poetei Ana Blandiana, din volumul lansat recent.
Soliști vocali de diferite vârste ne-au pus la suflet mesaje ale folclorului autentic bihorean; ne-au cântat și încântat eleva Denisa Ghib, studenta Adriana Știube și doamna prof. Maria Matei.
Ultimul cuvânt pe portativ l-au avut membrii formației rock de la  „No Cable".
Mulțumim tuturor artiștilor pentru această superbă întâmplare!
Ing. Miorița Săteanu

Trimite email
luni, 24 august 2026 la 03:46:10 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album