Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Ziua internațională împotriva traficului de persoane!

Traficul de persoane nu iartă

Ziua internațională împotriva traficului de persoane!

Pentru că în 18 octombrie, se sărbătorește Ziua internațională împotriva traficului de persoane, elevii de la Școala Gimnazială Nr.1 Balc s-au pregătit conștiincios pentru a arăta tuturor că NOUĂ NE PASĂ!

Elevii nu au rămas indiferenți, ci din contră au spus că FIINÞELE UMANE NU AU PREÞ! Ei au beneficiat de informații din partea profesorilor organizatori, dar și din partea agentului de poliție Pașc Leontin. Evenimentul din școala noastră a fost coordonat de Crăciun Diana, împreună cu toate cadrele didactice și cu doamnele directoare Maroșan Cornelia și Boldiș Magdalena.
Traficul de persoane este definit ca fiind „Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, inclusiv schimbul sau transferul de control asupra persoanelor în cauză, efectuate sub amenințare sau prin uz de forță sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, prin fraudă, prin înșelăciune, prin abuz de putere sau profitând de starea de vulnerabilitate sau prin oferirea sau primirea de bani sau de alte foloase pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra alteia, în vederea exploatării" (Directiva 2011/36/EU). De cele mai multe ori, traficul de persoane implică violență fizică și psihică. Cei mai expuși sunt tinerii, care au nevoie de resurse financiare, căzând în plasa întinsă de traficanți. Aceștia le promit victimelor locuri de muncă în străinătate, bani obținuți foarte ușor și un trai mai mult decât decent. Victimele sunt bărbați, femei, dar cel mai adesea copii, pentru că de naivitatea lor se profită cel mai mult. Victimele sunt obligate să muncească împotriva voinței lor, fiindu-le restrânsă libertatea de mișcare prin violență sau amenințări, infractorii amenințându-le chiar familiile.
Traficul de persoane este un fenomen complex al zilelor noastre, un fenomen subteran cu dimensiuni globale, vinovat de producerea a milioane de drame omenești. Oricât de crudă ar părea exprimarea, ea este reală, ființele umane fiind vândute și revândute din ce în ce mai scump, ca simple obiecte și apoi exploatate.
În România, victimele sunt racolate cu predilecție din rândul fetelor și tinerelor femei cu vârste cuprinse între 13 și 33 de ani (un sfert sunt minore, peste jumătate au vârste cuprinse între 18-23 de ani).
Pentru că traficul de ființe umane se extinde în fiecare zi tot mai mult și că dramele provocate de astfel de fenomene capătă o amploare adâncă, au rămas profund impresionați de cele prezentate și consideră că democrația și valorile pentru care strămoșii au luptat nu trebuie pierdute!
Prof. Crăciun Diana,
consilier educativ

Trimite email
duminică, 15 februarie 2026 la 10:03:50 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Bucurie sinceră!

Astăzi e 14 februarie!
Uraaaaaa!
Elle-Bella... cu siguranță, e îndrăgostită!
La Grădi 52, a făcut o nouă descoperire.
Liana i-a vrăjit din nou!