Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Noile manuale pentru clasele I și a II-a pot fi descărcate gratuit, în format pdf, de pe site-ul www.manuale.edu.ro

De luni, 20 octombrie,

Noile manuale pentru clasele I și a II-a pot fi descărcate gratuit, în format pdf, de pe site-ul www.manuale.edu.ro

De luni, 20 octombrie 2014, toate noile manuale pentru clasele I și a II-a, publicate pe platforma www.manuale.edu.ro, pot fi descărcate gratuit. Sub imaginea reprezentând prima copertă a fiecărui manual (postat în varianta sa digitală) se află și varianta ce poate fi descărcată în format pdf.

Accesul pe platforma www.manuale.edu.ro este liber pentru oricine dorește să utilizeze materialele didactice. De altfel, de la lansare și până luni, 20 octombrie, ora 17:00, platforma a înregistrat 70.000 de vizitatori și peste 28 de milioane de accesări. Noile manuale sunt parte a procesului de modernizare a educației, de adaptare a ei la realitățile societății contemporane. Procesul de actualizare și modernizare a manualelor se desfășoară în paralel cu revizuirea programelor școlare pentru învățământul preuniversitar. Manualele pentru clasele I și a II-a sunt, așadar, o consecință firească a aplicării noului curriculum.
Noile manuale au și o componentă digitală, însă varianta digitală nu înlocuiește manualul tipărit. Cele două variante ale manualelor (print și digital) funcționează în paralel. Introducerea formatului digital este un pas în plus pe care MEN îl face pentru adaptarea învățământului românesc la tendința mondială de utilizare a tehnologiei informației în procesul de predare - învățare. Valabilitatea manualelor este de patru ani școlari, cu posibilitatea de extindere pentru încă doi ani, cu condiția reevaluării lor. Manualele școlare sunt supuse unui proces periodic de analiză, pe durata valabilității acestora.
Biroul de presă

Trimite email
sâmbătă, 21 februarie 2026 la 07:34:32 Ora standard a Europei de Est