Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
22 decembrie 2025

SURSE: Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării / Marilen Pirtea – în pole position pentru a prelua portofoliul


Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării, potrivit surselor Edupedu.ro.
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, este cotat cu cele mai mari șanse de a prelua portofoliul cel mai dur lovit de măsurile de austeritate aplicate deja prin Legea Bolojan și cu un dosar fierbinte pe masă, și anume controversata programă de limbă română ce readuce cronicarii spre a fi studiați de elevii de 14-15 ani, la clasa a IX-a.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Vor ajunge în orașul nostru cele 2 simboluri ale Întâlnirii Mondiale ale Tineretului Catolic

Sâmbătă și duminică,

Vor ajunge în orașul nostru cele 2 simboluri ale Întâlnirii Mondiale ale Tineretului Catolic

Sâmbătă și duminică (25 și 26 octombrie 2014), pentru Episcopia Greco Catolică și pentru Dieceza Romano Catolică vor fi 2 zile de rugăciune.

Vor ajunge în orașul nostru cele 2 simboluri ale Întâlnirii Mondiale ale Tineretului Catolic, care se organizează o dată la 2 sau 3 ani.
Pelerinajul acestor 2 simboluri a început deja de câteva zile străbătând țara noastră.
„Crucea și Icoana Zilelor Mondiale ale Tineretului" au fost încredințate tinerilor din lumea întreagă de către Sfântul Ioan Paul al II lea, papă a tinerilor, cel care a instituit  ,,Zilele  Mondiale ale Tineretului".
Din anul 1994 această  ,,Cruce" a străbătut toate continentele poposind în cele mai diferite locuri pentru a aduce mesajul plin de speranță al jertfei lui Cristos pentru mântuirea omului. Din anul 2003 ,,Crucea" este însoțită de ,,Icoana Fecioarei Maria Salus Populi Romani" ca semn al grijii pe care Maica Domnului o poartă generațiilor tinere".
(din scrisoarea adresată tinerilor de Preasfinția Sa Virgil)
Eugen Ivut
Programul
Sâmbătă, 25 octombrie
16:45 - 17:00 Primirea participanților
17:00 - 17:15 Procesiune - Cruce și Icoană ZMT; Prezentare
17:15 - 17:45 Rugăciuni începătoare
Citire din Evanghelie
17:45-17:55 Pr. Vicar General Florian Gui va adresa un Cuvânt de învățătură tinerilor prezenți (în limba română și traducere în engleză)
17:55-18:15 Rugăciunile delegațiilor: Danemarca, Anglia, Italia, România greco-catolici, romano catolici și ortodocși.
18:15-18:30 Pregătirea pentru procesiune
18:30 Plecarea în procesiune de la Catedrala Greco-Catolică spre Catedrala Romano-Catolică (pe pietonală)
Depunerea crucii în Catedrala Romano-Catolică (cântece)
Agapă
Duminică, 26 octombrie
10:00 Sfânta Liturghie - Catedrala Romano-Catolică.

Trimite email
joi, 25 decembrie 2025 la 04:05:34 Ora standard a Europei de Est