Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

„Campionul grădiniței” – evaluarea proiectului „Kalokagathia”

Astăzi, la Grădinița nr. 20 din Oradea

„Campionul grădiniței” – evaluarea proiectului „Kalokagathia”

Dna Rodica Toda, directoarea Grădiniței nr. 20 din Oradea ne-a invitat, astăzi (vineri, 16 mai 2008), la evaluarea proiectului „Kalokagathia”, la nivelul grădiniței pe care o conduce, o competiție între copiii a trei grupe mari și pregătitoare (grupa mare B, îndrumată de inst. Andrada Șulea și ed. Corina Crăciunaș, grupa pregătitoare A, inst. Lidia Bortoș și Marcela Deac, grupa pregătitoare B, ed. Gabriela Jurcă și Palczert Gyongyi.

Spectacolul micilor vedete
În deschiderea manifestării, echipa de majorete și dansatorii gradiniței, instruiți de profesoara de educație fizică și sport, Mihaela Marișcaș, au încălzit spiritele, și au bine dispus micii spectatori, întrega suflare a unității, inclusiv copiii din grupele speciale, cu toții prezenți la marea competiție sportivă.
De la microfon, inst. Andrada Șulea, cordonatorul de proiect, a organizat totul în careul „magic” din curtea grădiniței.
De la biciclete la ... role!
La startul întrecerii, s-au aliniat mai întâi îndemânaticii fiecărei echipe care au plimbat „oul” în lingură, printre jaloane („oul” în cazul de față a fost de fapt o biluță din plastic). „Campionul” acestei probe s-a dovedit a fi Rebeca.
Dintre jocurile sportive de mare efect, organizatorii s-au oprit la alergarea în sac. Cu doar un singur rateu, pe lista campionilor la acest joc i-am notat pe Marian, Andrada, Sergiu, Iulia, Samira și Ilinca.
A urmat cursa de „urmărire” a bicicliștilor, la care s-au încărcat de glorie: Cristi, David, Tudor, Andrei, Bogdan, Samira, Sebi și Iulia. Trotinetele ne-au părut desuete, dar s-au dovedit a fi atractive, și mult râvnite. Cei mai încercați „piloți” ai trotinetelor au fost, astăzi: Carina, Andrada, Alexandra, Mirela, Victor, Moise, Felix și Răzvan.
La triciclete, a câștigat, detașat, Anamaria, cu „Honda” ei, iar Ilinca Ghemiș, mândră și suverană, ne-a încântat cu o demonstrație de „acrobație” pe role.  
La final, toți câștigătorii au primit premii, constând în diplome. Organizatorii însă au decis ca toți concurenții să primească diplome de participare. Între reprize și la final, toți copiii Grădiniței nr. 20 au făcut mișcare în ritmurile dansante dictate de muzica ce răzbătea de la difuzoare.
Dincolo de motivul evaluării, a fost o activitate cu adevărat reușită, ce se înscrie perfect în rândul manifestărilor desfășurate în cadrul proiectului educațional național „Kalokagathia” în scopul determinării copiilor să facă mișcare, să iubească sportul și să  practice orice gen de mișcare pentru o dezvoltare armonioasă, pentru sănătate și viață activă.
Următoarele manifestări ale proiectului, așteptate cu mare interes de cei mici, vor fi orientarea turistică și excursia. (Ov. Dan) 
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Campionul grădiniței” – evaluarea proiectului „Kalokagathia” .    

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 09:08:50 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)