Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Cea de-a V-a ediție a Târgul de Cariere, la Oradea

Joi, la Lotus Center

Cea de-a V-a ediție a Târgul de Cariere, la Oradea

Joi, 30 octombrie 2014, Lotus Center Oradea a găzduit cea de-a V-a ediție a Târgului de Cariere, „cea mai mare rețea de evenimente de acest tip din România și Republica Moldova", după aprecierea Louisei Olar, project manager-ul Târgului de Cariere.

„Cei peste 20 de participanți prezenți la târg oferă oportunități de carieră variate în industria auto și a componentelor auto, logistică și transport, domeniul hotelier și industria ospitalității, industria mobilei, IT și software. Posturile disponibile vizează studenți și absolvenți de facultate cu specializări diverse, cele mai multe oportunități fiind pentru ingineri. Se caută aici candidați pentru: consilier de relații cu clienții, supervizor HR, manager de proiect, asistent administrativ, dezvoltator NET, analist de afaceri, tester, inginer de producție, trainer de producție, inspector de calitate, inginer de teste, chimist, specialist în marketing, operator de logistică, specialist IT, manager de resurse umane, contabil, analist ERP, administrator de flotă auto, electronist, manager de restaurant, personal hotelier pentru vase de croazieră, administrator de pensiune, operator call-center, manager de vânzări, arhitect, manager de logistică, inginer automatist. Locurile de muncă sunt localizate atât în Oradea, cât și în alte orașe, cu varianta relocării: în București, Brașov, Craiova, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Timișoara și Debrecen (Ungaria). Se caută vorbitori de limbi străine: engleză, franceză, germană, italiană, maghiară și rusă, a mai spus Louisa. Organizatorii evenimentului au pregătit și o tombolă, cu sprijinul partenerului eJobs: vizitatorii care vin la târg cu CV-ul eJobs completat minim 90% intră în cursa pentru un laptop și un smartphone. Þinem să subliniem, de asemenea, că și AJOFM-ul este astăzi prezent cu peste 900 de joburi disponibile. Ceea ce este un lucru îmbucurător, zic eu.
Actuala ediție a târgului s-a deschis la Chișinău (în Republica Moldova), a urmat municipiul Iași, apoi Sibiu, Arad (în urmă cu două zile), acum Oradea, săptămâna viitoare avem la Cluj-Napoca (între 4 și 7 noiembrie), cu două târguri consecutive, unul adresat tuturor industriilor, mai puțin IT, unde vom avea peste 30 de angajatori prezenți, iar al doilea eveniment consecutiv va avea loc joi și vineri și este un târg dedicat exclusiv domeniului IT, pentru că în Cluj vom avea peste 30 de angajatori exclusiv din această industrie. După Cluj urmează Brașovul între 12 și 13 noiembrie la Casa Armatei", ne-a declarat, în exclusivitate, Louisa Olar, project manager-ul Târgului de Cariere    
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Cea de-a V-a ediție a Târgul de Cariere, la Oradea.

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 02:56:37 Ora de vară a Europei de Est