Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Vernisajul expoziţiei de desene ,,Parfum de toamnă”

Astăzi, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”

Vernisajul expoziţiei de desene ,,Parfum de toamnă”

Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai" Bihor vă invită să participaţi astăzi, joi, 13 nov. 2014, de la ora 15.00, la vernisajul expoziţiei de desene ,,Parfum de toamnă" - etapa a doua din proiectul educativ ,,Paleta anotimpurilor".

Expoziţia vine în urma unui concurs organizat de prof. Ana Patricia Marcu, coordonatoarea proiectului, şi echipa de proiect formată din profesori ai Colegiului Naţional „Iosif Vulcan" Oradea, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai" Bihor - bibliotecar Mariana Barna. La concurs au participat elevi din mai multe şcoli din judeţul Bihor, cele mai reuşite lucrări urmând a fi premiate cu prilejul vernisării expoziţiei.
Proiectul a urmărit să-i sensibilizeze pe copii şi să le dea prilejul de a observa frumuseţile naturii, chiar şi în acest anotimp de trecere către iarnă; obiectivele urmărite au fost dezvoltarea creativităţii şi a imaginaţiei elevilor.
Evenimentul va include un moment muzical susţinut de eleva Dana Jurjuţ, din clasa a X-a a Colegiului Naţional „Iosif Vulcan" Oradea, care va interpreta câteva melodii populare. (M.B.)

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 08:06:56 Ora de vară a Europei de Est