Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Halloween Party la Păgaia

Trick or Treat!

Halloween Party la Păgaia

Elevii Școlii Gimnaziale „Înv. Gâlgău Iosif" din Păgaia au așteptat de anul trecut o reiterare a activității de Halloween, sărbătorită și atunci cu mare fast.

La orele de limba engleză, elevii au aflat cum a ajuns această sărbătoare de origine celtică în Statele Unite ale Americii, de unde provine numele ei și chiar au putut face o paralelă cu Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor (Les Toussaintes); au pregătit materiale pentru expoziţia organizată în şcoală: desene, picturi, afişe, poezii, poveşti de Halloween; au sculptat dovleci, au pictat geamurile din sălile de clasă, au folosit decor specific acestei sărbători.
După toate pregătirile din săptămâna dinainte de 31 octombrie, a sosit şi ziua cea mare, Carnavalul de Halloween. De dimineaţă, gazdele noastre, Lazăr David, Lucaciu Iazmina, Morar Oana şi Scurt Adelina, elevi în clasa a VII-a, au pus la punct ultimele detalii, în ceea ce priveşte decorul sălii în care s-a desfăşurat evenimentul. Datorită lor, atmosfera a fost perfectă. Carnavalul a început cu proba „Halloween Fashion Parade: The Best Costume". Costumele copiilor au fost foarte interesante, frumoase, înfricoşătoare, amuzante, prezentate într-un mod inedit, în uralele spectatorilor. Au urmat celelalte probe: „The Best Jack-O'Lantern" (Cel mai interesant felinar din dovleac), „Paint my Face!" (Picturi pe faţă), „Follow the Ghost!" (Urmărirea fantomei cu lingura şi un ou pictat), „The Mummy Returns" (Înfăşurarea mumiilor), „Find the treasure: Trick or Treat!" (Căutarea comorii, a trofeului, urmărind indiciile scrise în lb. engleză, ascunse prin toată şcoala). Toate probele de concurs au fost extrem de distractive şi antrenante, copiii aplicând cunoştinţele de engleză şi logică, perspicacitatea şi talentul artistic.
Câţiva copii din clasele a V-a şi a VIII-a şi-au demonstrat talentul în materie de dans şi teatru. Petrecerea de Halloween s-a încheiat cu discotecă, toată lumea a dansat, a cântat, iar juriul a deliberat. Câştigătorii au primit diplome, aplauze şi trofeul „Trick or Treat!".
Pe tot parcursul carnavalului şi concursului, atmosfera a fost incendiară, atingând cote maxime.
Organizator, prof. lb. engleză
Elisabeta Goman

Trimite email
miercuri, 12 august 2026 la 20:03:14 Ora de vară a Europei de Est