Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

A XX-a ediţie a „Memorialului Vulcan-Irinyi-Popfiu” la Leta Mare – Ungaria

În 8 noiembrie

A XX-a ediţie a „Memorialului Vulcan-Irinyi-Popfiu” la Leta Mare – Ungaria

În data de 8 noiembrie 2014, Autoguvernarea Română şi Asociaţia Culturală a Românilor din Leta Mare, judeţul Hajdu-Bihor, au organizat a XX-a ediţie a memorialului „Ziua Vulcan-Irinyi-Popfiu".

În cadrul festivităţii, au fost elogiate personalităţi marcante de origine română care se leagă de această localitate: Iosif Vulcan, Ioan Irinyi şi Iustin Popfiu. Iosif Vulcan (1841-1907), care a trăit în Leta Mare, a fost publicist şi scriitor, membru al Academiei Române. A fost iniţiatorul apariţiei revistei „Familia", unde a debutat Mihai Eminescu, cu poezia „De-aş avea". Ioan Irinyi, chimist şi om de ştiinţă, a fost inventatorul chibritului cu fosfor, iar Iustin Popfiu (1841-1882) a fost teolog, protopop greco-catolic şi erudit scriitor.
La manifestare au participat ambasadorul României la Budapesta - Victor Micula, Florin Vasiloni - consulul general al României la Gyula, şi Monica Radu - consul la Szeged. Au contribuit la buna desfăşurare a manifestărilor şi au participat invitaţi din România, precum Lucian Silaghi - director executiv la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor, dr. Aurel Chiriac - directorul Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, Ioan Moldovan, redactor-şef la revista „Familia", Ioan F. Pop - directorul Muzeului Iosif Vulcan din Oradea.
Festivitatea a debutat cu o conferinţă la biblioteca din localitate, unde după cuvântul de deschidere rostit de preşedintele Autoguvernării Române, Gavril Crişan, primarul localităţii, Menyhart Karoly, a subliniat în discursul său că cele trei personalităţi ale localităţii, Iosif Vulcan, Ioan Irinyi şi Iustin Popfiu, au fost maghiari, români şi europeni deopotrivă. Victor Micula, ambasadorul României la Budapesta i-a felicitat pe organizatori pentru însufleţirea şi conştiinciozitatea cu care se îngrijesc de memoria înaintaşilor lor. P.S. Virgil, episcop greco-catolic de Oradea, a evocat de asemenea personalitatea celor trei înaintaşi. În cadrul acestui moment, la bibliotecă a fost vernisată o expoziţie care elogiază personalitatea lui Iosif Vulcan. Traducerea a fost asigurată de Eva Iova, directorul publicaţiei „Foaia Românească" de la Gyula.
Au urmat depuneri de coroane în curtea Şcolii Generale „Irinyi János", unde se găsesc mormintele familiei Irinyi, la Casa de Cultură, unde se află o placă comemorativă în cinstea lui Iosif Vulcan, apoi la mormântul lui Iustin Popfiu (1841-1882), situat în curtea Bisericii Greco-Catolice din Leta Mare. Aici a fost plantat cu această ocazie un brad, ca simbol al apropierii între românii şi maghiarii care respectă memoria iluştrilor înaintaşi. P.S. Virgil, episcop greco-catolic de Oradea şi P.S. Fullop, episcop greco-catolic de Hajdudorog, împreună cu protopopul Szimicsku Ferenc, au oficiat o slujba de pomenire în biserica greco-catolică din Leta Mare. Biserica Greco-Catolică Română din Leta Mare a fost construită în anul 1802. Pe iconostasul bisericii încă şi acum se mai pot citi inscripţii în limba română, care atestă că această comunitate este de origine română.
În continuare, la Casa de Cultură a oraşului Leta Mare a avut loc un spectacol de muzică clasică, în interpretarea studenţilor Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii din Oradea.
Eugen Ivuţ
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: A XX-a ediţie a „Memorialului Vulcan-Irinyi-Popfiu” la Leta Mare – Ungaria.

Trimite email
marți, 20 octombrie 2026 la 09:45:40 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Concert Irina Rimes

Concert Irina Rimes
Joi, Concert Irina Rimes
La Hard Rock Cafe, București
joi, 22 octombrie 2026, ora 21.00
În momentul de față, nu sunt disponibile bilete
pentru acest eveniment.

  ***

Citiți la ȘTIRI
(În prima coloană, din stânga)
Cum se pregătesc profesorii să țină pasul
cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?