Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Proiectul educaţional interjudeţean „Copiii pentru copii”

La Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”

Proiectul educaţional interjudeţean „Copiii pentru copii”

De-a lungul anilor, doamnele profesori Stela Tăut şi Alina Deliman ne-au obişnuit cu proiecte educaţionale diverse, care depăşesc graniţele Şcolii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu" din Oradea.

Viabilitatea lor este dată nu neapărat de longevitate, cât de impactul şi eficienţa lor.
Un astfel de proiect este „Copiii pentru copii", aflat la a XII-a ediţie, proiect educaţional interjudeţean care se derulează în perioada decembrie 2014-iunie 2015.
(Dacă) îţi place să primeşti, învaţă să dăruieşti
Cam aşa sună motto-ul proiectului, „care are ca scop conştientizarea elevilor că indiferent de unde provin, toţi sunt copii; au aceleaşi drepturi, iar cei aflaţi în nevoi trebuie ajutaţi", ne explică d-na prof. Stela Tăut.
„În strângerea de haine, încălţăminte şi alte articole pentru copii şi tineri, copiilor şi elevilor de la şcoala noastră, de trei ani, li s-au alăturat şi tineri inimoşi din Oradea, care doresc să rămână în anonimat.
Cele peste 200 de pachete personalizate, sortate pe vârstă şi sex, vor ajunge în aceste zile, premergătoare sfintelor sărbători, la beneficiarii noştri: Centrul Social Multifuncţional din Jibou, judeţul Sălaj, la CSEI din Tileagd, Centrul Rezidenţial „Sf. Nicolae" din Peciu Nou, judeţul Timiş, la CSEI Nr. 1 din Oradea, la Uniunea Femeilor Bihor, în şcoli din judeţul Bihor şi la familii nevoiaşe.
Mulţumim echipei de proiect din care mai fac parte: prof. Daniela Pop, Simona Bunta, Simona Vancea, Ioana Klein şi Gabriela Furtos; mulţumim colegilor, copiilor, elevilor şi părinţilor şcolii noastre, precum şi partenerilor de proiect.
Considerăm că gestul nostru este unul normal: de a întinde o mână celui aflat în nevoi, de a le aduce semenilor noştri bucuria Naşterii Mântuitorului Nostru Iisus Hristos", a conchis doamna prof. Stela Tăut.
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Proiectul educaţional  interjudeţean „Copiii pentru copii”.

Trimite email
duminică, 15 februarie 2026 la 10:07:34 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Bucurie sinceră!

Astăzi e 14 februarie!
Uraaaaaa!
Elle-Bella... cu siguranță, e îndrăgostită!
La Grădi 52, a făcut o nouă descoperire.
Liana i-a vrăjit din nou!