Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

„O viaţă fără dragoste e ca un an fără primăvară”

Valentines Day versus Dragobete

„O viaţă fără dragoste e ca un an fără primăvară”

Sărbătorile sunt întotdeauna un prilej de manifestare a bucuriei. Poporul român a ştiut mereu să guste sărbătoarea prin obiceiuri şi tradiţii de o deosebită frumuseţe, una dintre acestea fiind sărbătoarea iubirii, manifestată la noi de Valentine's Day (în 14 februarie) şi Dragobete (în 24 februarie).

Modernizarea, schimbarea sunt procese normale ce se desfăşoară în orice societate umană. Generaţiile tinere au tendinţa de a uita tot ceea ce este vechi, aşa că noi ne propunem să îmbinăm „vechiul" cu „noul" (Dragobetele cu Valentine's Day), pentru a sensibiliza şi stimula interesul elevilor noştri spre a păstra tot ce este folositor şi frumos din cele două sărbători.
La Şcoala Gimnazială „Înv. Gâlgău Iosif" din Păgaia deja a devenit o tradiţie sărbătorirea Sfântului Valentin. Anul acesta, d-na prof. de limba engleză Goman Elisabeta împreună cu d-na prof. de limba română Morar Anamaria, au organizat activităţi comune, având la bază cele două sărbători: Dragobetele şi Valentine's Day.
Iată câteva dintre activităţile care s-au desfăşurat cu această ocazie: Valentine's day cards - confecţionarea felicitărilor cu mesaje în limba engleză (cls. 0-IV); Valentine's Day  
versus  Dragobete PPT (cls. VII - VIII); Poveste de Dragobete şi dans (cls. a V-a); Funny Valentine's Day Couples (cls. V-VIII); Concurs de creaţie: Valentine's Day Gifts - confecţionarea şi prezentarea unor cadouri (cls. V-VIII); Concurs „Miss & Mister Valentine" (Parade, A special love message, My lovely surprise"); Expoziţia Valentine's Day Cards; Premierea câştigătorilor cu diplome şi încoronarea Miss & Mister Valentine. Toate momentele au fost urmărite cu mare interes, dar punctul culminant a fost concursul de Miss & Mister Valentine. Concurenţii au trecut prin mai multe probe, în care şi-au prezentat graţia, creativitatea, cunoştinţele de limbă engleză şi talentul artistic. Câştigătorii au fost desemnaţi în urma votului secret al elevilor şi a deciziei membrilor juriului.
Prof. Elisabeta Goman
Felicitările noastre, doamnelor Goman şi Morar!
Cine vrea să facă ceva găseşte soluţii; cine nu doar critică, condamnându-i pe alţii de înaltă trădare... de neam şi ţară, de uitarea sau neglijarea tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti.
Frumoasă lecţie, doamnelor profesori... cu dragoste!
Cu preţuire,
Ovidiu Dan

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 17:48:16 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)