Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Târg de Mărţişor şi cadouri de 8 Martie

În perioada 25 februarie – 8 martie, la Galeria de Arte Vizuale

Târg de Mărţişor şi cadouri de 8 Martie

Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, organizează în perioada 25 februarie – 8 martie 2015 în cadrul TÂRGULUI de la Galeria de Arte Vizuale din Oradea (Str. Republicii Nr. 15) Târg de Mărţişor şi cadouri de 8 Martie.

Artişti plastici, studenţi la arte, şi artizani talentaţi vă oferă mărţişoare cu vino-ncoa’: mărţişoare tradiţionale, mărţişoare de criză, vintage şi recycle, minimaliste, bijuterii (coliere, brăţări, cercei, mărgele medalioane, cruciuliţe), unicate, serie mică, toate făcute de mâna artistului (adică handmade) din materiale dintre cele mai diverse: ceramică, fimo, lemn, piele, cupru, alamă, monede cositorite, sticlă reciclată, materiale textile, mărţişoare cât să vă încapă inima şi buzunarul, mai ales că se spune în popor: „Cine poartă mărţişoare/ nu mai e pârlit de soare!”
Iar pentru 8 Martie, creatorii noştri au pregătit o seamă de obiecte utile şi simpatice pentru fiice, mămici, bunici, iubite, soţii, doamne şi domnişoare, şefe, patroane, directoare, profesoare, diriginte etc.
Felicitări de 8 Martie lucrate manual (din mătase naturală pictată), bijuterii unicat, eşarfe de mătase naturală pictate manual, genţi şi poşete din piele naturală handmade, obiecte din pâslă, aranjamente din flori naturale, săpunuri de casă cu diferite arome şi esenţe naturale, sticlă pictată în tehnica vitro etc.
Fie că le veţi lua de drag, pentru a le purta, fie că le veţi dărui cu plăcere sau din obligaţie veţi avea de unde alege. Nu trebuie decât să vă abateţi pe la noi în perioada 25 februarie – 8 martie 2015, între orele 10.00 şi 20.00 (sâmbăta şi duminica va fi deschis de la orele 10 la 21), la Galeria de Arte Vizuale de pe Corso, Nr. 15
În cadrul târgului veţi avea parte de surprize muzicale şi poetice cu trimitere către Ziua Femeii; intrarea este liberă.
Radu Tîrnovean

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 09:20:16 Ora de vară a Europei de Est