Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

A câștigat echipajul clasei a XI-a D

Concursul „Tinerețe fără delincvență”, la Aleșd

A câștigat echipajul clasei a XI-a D

Marți, 3 iunie 2008, la Colegiul Tehnic "Alexandru Roman" din Aleșd, s-a desfășurat un concurs cu tematică de prevenire a delincvenței juvenile. Competiția se înscrie în cadrul proiectului "Tineri împotriva delincvenței", inițiat de Compartimentul de analiză și prevenire a criminalității și Poliția de proximitate Aleșd, din cadrul I.P.J. Bihor, alături de partenerii de program, Oficiul județean împotriva traficului de persoane - Oradea, Serviciul probațiune din cadrul Tribunalului Bihor, Colegiul Tehnic "Alexandru Roman" și Școala cu clasele I-VIII „Constantin Șerban”, ambele din Aleșd.

La concurs au participat 60 de elevi din 20 de clase ale celor două instituții de învățământ, grupați pe echipaje formate fiecare din trei membri.
În decursul celor trei ore, elevii au avut de parcurs patru probe menite să le etaleze cunoștințele în materie de prevenire a victimizării și, totodată, să disemineze în rândul celorlalți colegi, informațiile dobândite de cei mai iscusiți concurenți privind modalitățile de prevenire a delincvenței juvenile.
Proba teoretică a constat într-un test tip grilă, cu 15 întrebări pe teme privind problematica traficului de persoane, prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării copiilor, protecția copilului care săvârșește fapte penale, protecția copilului împotriva oricăror forme de exploatare.
A doua probă din concurs a constat în realizarea unor desene, fiind punctată originalitatea și impactul mesajului preventiv ce a însoțit desenul.
De asemenea, fiecare echipaj a prezentat o scurtă scenetă pe teme de prevenire a violenței, iar panoul cu materiale educativ - preventive realizate de concurenți a fost a patra probă din concurs, și de această dată fiind apreciate creativitatea, și documentarea corectă a materialelor expuse. Concursul a fost câștigat de echipajul clasei a XI-a D din cadrul Colegiului Tehnic "Alexandru Roman" din Aleșd , toți participanții la concurs fiind răsplătiți cu premii.  (Ioana I.)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 13:17:33 Ora de vară a Europei de Est