Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

ACŢIUNEA 2012

Primim de la Gh. Paun

ACŢIUNEA 2012

Dacă eşti în România, în R. Moldova sau în Diaspora, adu-ţi contribuţia la realizarea reîntregirii naţionale.

Nu ştii cum?
Uite paşii necesari pentru luna care urmează:
1. Ne organizăm în funcţie de locul unde trăim. Acţionăm coordonat, înscriindu-ne fiecare în Platforma Unionistă Acţiunea 2012, organizaţia care înglobează iniţiativele pentru Unire la nivel de societate civilă din ultimii ani.
Înscrierea se face completând formularul de la http://romanism.ro/inregistrare/
2. În fiecare lună ne-am propus să rezolvăm o problemă care desparte integrarea celor două state româneşti. Luna aceasta e în derulare campania de permitere a accesului cetăţenilor României pe teritoriul Republicii Moldova pe baza buletinului, cum ar fi şi normal la actuala configuraţie europeană. Semnează şi tu petiţia: http://romanism.ro/semneaza-petitia-pentru-permiterea-accesului-in-republica-moldova-pe-baza-cartii-de-identitate-simple/
3. Poartă tricouri şi alte materiale cu mesaje unioniste. Ultimele modele apărute pot fi văzute aici: http://www.magazin-romanism.ro/noutati
4. Resursa financiară e foarte importantă în reuşita acţiunilor. Cei din România care au muncit sau cunosc persoane care au muncit legal în anul 2014 pot să completeze formularul 230 prin care redirecţionează 2% din impozitul pe venit de la stat către organizaţia noastră. Detaliile le găsiţi aici: http://actiunea2012.ro/sustine/2lasuta
De asemenea, toţi oamenii, oriunde ar fi, pot dona o sumă cât de mică, în direcţia înfăptuirii Unirii. Puteţi începe de la 5 lei cât reprezintă cotizaţia lunară la Acţiunea 2012. De asemenea, e nevoie de donaţii în materiale necesare lucrului de zi cu zi în cele 36 de raioane ale Republicii Moldova. Ne sunt necesare laptopuri, imprimante şi alte tipuri de tehnologie modernă, telefoane mobile 3G, flipcharturi, birotică.http://actiunea2012.ro/doneaza
5. Vineri, 27 martie, se împlinesc 97 de ani de când a pornit procesul realizării României Mari. Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu Ţara. Oriunde aţi fi, organizaţi sau participaţi activ la evenimente care să comemoreze această dată. Puteţi lua legătura şi cu filialele Acţiunii 2012 din zona voastră. http://actiunea2012.ro/filiale Bucureştenii sunt aşteptaţi la ora 18:00 în zona statuilor din Piaţa Universităţii pentru a forma o hartă a României interbelice din oameni. În multe localităţi se vor aprinde lampioane tricolore sau vor avea loc manifestări culturale - lista va putea fi găsită pe siteul special dedicat https://27martie.wordpress.com/
6. Duminică, 29 martie, toate drumurile şi gândurile duc spre Chişinău. Cu mic cu mare toate suflarea tricoloră trebuie să fie în Piaţa Marii Adunări Naţionale cu un drapel în mână, la ora 14.00.
Având o blocadă mediatică pe subiectul Unirii ordonată de politicienii temători care distrug destinele populaţiei dintre Prut şi Nistru, fiecare poate ajuta, anunţându-şi cunoscuţii despre evenimentul central al manifestaţiilor prilejuite de 27 martie: MAREA ADUNARE TRICOLORĂ -https://www.facebook.com/events/449703591846064/
7. Diaspora din ambele state româneşti se adună între 3-5 aprilie la Bucureşti în primul Congres al asociaţiilor de profil şi a personalităţilor care militează pentru Unire. Dacă locuieşti în Diaspora te invităm să te alături evenimentului, completând formularul de participare:http://romanism.ro/congresul-diasporei-unioniste/ Poţi ajuta şi în calitate de voluntar la organizarea evenimentului care va avea loc la Palatul Parlamentului.
Ce urmează?
După evenimentele din această lună vor urma altele, la fel ba chiar mai numeroase şi mai de amploare.
Vine 16 mai şi 28 iunie, care vor fi marcate prin manifestări de amploare la Chişinău, vine un marş stradal foarte mare la Bucureşti, aducerea a 10.000 de basarabeni în România în perioada aprilie-septembrie 2015 şi multe multe altele.
Bulgărele Unirii s-a pornit şi nimeni nu-l mai poate opri. Fii prezent la scrierea istoriei!

Trimite email
luni, 25 mai 2026 la 23:58:34 Ora de vară a Europei de Est