Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

La o conferință Comenius, în orașul Biecz, Polonia

O delegație a economiștilor orădeni

La o conferință Comenius, în orașul Biecz, Polonia

În perioada 31 mai – 4 iunie 2008, o delegație a Colegiului Economic “Partenie Cosma” din Oradea, compusă din domnul director, Ioan Corba, profesorii Ovidiu Marc (coordonatorul proiectului), Virgil Blage, Andreea Ciobanu, și elevii Anamaria David și Cristiana Hava, a participat la o conferință Comenius, în orașul Biecz, din Polonia

Acțiunea a avut loc în cadrul proiectului "Comportamentul tânărului adult în comparație europeană".
Proiectul se derulează din anul 2007 și continuă până în 2009, având parteneri din Polonia, Germania, Slovacia, și beneficiind de o finanțare de 10.000 de euro.
Fiecare partener în parte a făcut un studiu pe 100 de elevi cu privire la modul în care cheltuiesc tinerii banii, pe ce anume, care sunt principalele surse de venit etc.
Următoarea întâlnire de proiect se va desfășura la Oradea, în luna octombrie, când vor fi analizate cele patru sondaje ale partenerilor și se vor trage concluziile. (Ovidiu MARC)

Trimite email
duminică, 16 august 2026 la 23:35:39 Ora de vară a Europei de Est