Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Şedinţa publică festivă şi demonstraţiile din Parcul 1 Decembrie

Miercuri, de Ziua Poliţiei Române

Şedinţa publică festivă şi demonstraţiile din Parcul 1 Decembrie

Miercuri, 25 martie, de Ziua Poliţiei Române, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, a avut loc Şedinţa publică festivă a poliţiştilor bihoreni. Cu acest prilej, aşa după cum se obişnuieşte, poliţiştii bihoreni au fost avansaţi în gradul profesional următor. Tot în acest cadru festiv, au fost premiaţi câştigătorii concursurilor organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor în cadrul „Săptămânii Poliţiei Bihorene”.

Tot în acest cadru festiv, au fost premiaţi câştigătorii concursurilor organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor în cadrul „Săptămânii Poliţiei Bihorene".
Tot miercuri, între orele 10.00 - 15.00, poliţia a sărbătorit împreună cu cetăţenii în Parcul 1 Decembrie. Printr-o multitudine de manifestări, au fost prezentate activităţile pe care le desfăşoară poliţiştii zi de zi, dar şi dotările de care aceştia dispun. Potrivit programului, au avut loc: demonstraţii de abilităţi ale unităţii canine; demonstraţii tactice ale luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale; dezamorsarea unui colet exploziv, efectuată de specialiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale; defilarea unui detaşament format dintr-un pluton de poliţişti de ordine publică, un pluton de poliţişti rutierişti, un pluton de poliţiste, un pluton de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi o formaţiune de câini, urmată de parada tehnicii şi mijloacelor auto deţinute de I.P.J. Bihor: motociclete, maşini de patrulare, maşini de intervenţie rapidă şi autolaboratorul criminalistic; cea mai mare animaţie s-a înregistat la standul care a găzduit expoziţia cu armamentul şi tehnica din dotare, dar şi la cel de documentare - informare în cadrul căruia, doamna comisar-şef de poliţie Ioana Indrieş, subcomisar de poliţie Iova Gheorghe Flaviu şi agent principal Lăcrimioara Fărcane au împărţit pliante, broşuri, orare şi alte materiale de promovare a profesiei de poliţist şi cu conţinut educativ - preventiv. Dintre sutele de copii şi tineri, prieteni ai poliţiştilor, care au venit să-i cinstească de ziua lor la manifestările din Parcul 1 Decembrie, am reperat mulţi preşcolari de la Grădiniţa Nr. 30 - „Mugurel", şcolari de la „Nicolae Bălcescu", „Oltea Doamna" şi „Dacia", liceeni de la „Mihai Eminescu", „Mihai Viteazul", „Episcop Roman Ciorogariu" şi „Emanuil Gojdu", dar şi studenţi de la Universitatea „Agora".
La mulţi ani, dragi poliţişti bihoreni!
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Şedinţa publică festivă şi demonstraţiile din Parcul 1 Decembrie. 

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 09:54:38 Ora standard a Europei de Est