Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
22 decembrie 2025

SURSE: Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării / Marilen Pirtea – în pole position pentru a prelua portofoliul


Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării, potrivit surselor Edupedu.ro.
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, este cotat cu cele mai mari șanse de a prelua portofoliul cel mai dur lovit de măsurile de austeritate aplicate deja prin Legea Bolojan și cu un dosar fierbinte pe masă, și anume controversata programă de limbă română ce readuce cronicarii spre a fi studiați de elevii de 14-15 ani, la clasa a IX-a.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Stadiul lucrărilor la Centrul de afaceri din Rogerius

La 13 luni după predarea amplasamentului

Stadiul lucrărilor la Centrul de afaceri din Rogerius

La 13 luni după predarea amplasamentului, lucrările la tronsonul II al Centrului de afaceri cu produse agroalimentare din Rogerius sunt în stadiu avansat, urmând să fie finalizate până la sfârşitul lunii martie.

Şi lucrările la celelalte tronsoane ale noii pieţe agroalimentare din Rogerius sunt în grafic. Primul tronson al clădirii, aflat în partea dinspre strada Pascal, a fost predat în folosinţă de către ADP în luna octombrie 2014, iar tronsonul 2 - partea din mijloc a fostei Pieţe Rogerius, flancat de tronsonul 1 şi 3, precum şi de străzile Predeal şi Sadoveanu, urmează să fie predat şi el în această primăvară.
În ceea ce priveşte tronsonul III, partea dinspre strada Corneliu Coposu (partea din faţă a fostei Pieţe Rogerius), tronson care cuprinde sectorul panificaţie, sectorul produse bio şi apicole, sectorul produse împachetate şi tradiţionale şi sectorul flori - acesta se va finaliza până la sfârşitul lunii iunie, împreună cu o terasă deasupra clădirii, respectiv modulul de urcare la acesta.
Structura centrului de afaceri este realizată din prefabricate, iar pe deasupra clădirii va fi amenajat un parc cu terase şi bănci. Încălzirea este realizată prin pardoseală, pe bază de curent şi pompe de căldură, pentru o parte din energie urmând să fie folosite şi panouri solare. Centrul de Afaceri cu Produse Agroalimentare din zona Rogerius este o construcţie cu regim de înălţime Sp+P+Ep, în conformitate cu tema de proiectare elaborată de către beneficiar. La finalizare, va fi cel mai modern centru de afaceri din Oradea.
Acest proiect este finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 şi prevede consolidarea relaţiilor transfrontaliere de afaceri şi comerţ prin susţinerea mediului de afaceri din Oradea şi Debrecen. Proiectul a fost depus de către Primăria Municipiului Oradea, în calitate de lider de proiect, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Hajdu-Bihar, în calitate de partener al proiectului.
Valoarea totală a bugetului proiectului este de 7.707.912,40 euro. Bugetul aferent investiţiei pe care Municipiul Oradea o va realiza este 6.705.313,40 euro, cu TVA inclus. (B.P.)

Trimite email
sâmbătă, 10 ianuarie 2026 la 16:40:39 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Sunt foarte fericită!

Când un copil este fericit, toată natura zâmbește în armonie cu el!
Fetița noastră este foarte fericită. De ce?
Fiind 10 ianuarie, starea ei sufletească a explodat. Ce și-a zis: Astăzi trebuie să fiu zâmbitoare. Dacă e sâmbătă, mă voi da cu săniuța toată ziua!
O fetiță de 10, cu felicitări!
Dragă Gia, de la noi ai nota 10... cu felicitări multe și cât tine de mari!