Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Elevi de la Şcoala „Dacia”, liceele „Bihorul” şi „Emanuel” au plantat goruni

Prietenii pădurii... pe baricade!

Elevi de la Şcoala „Dacia”, liceele „Bihorul” şi „Emanuel” au plantat goruni

Aşa după cum am mai informat, în perioada 20 - 28 martie 2015, au fost programate mai multe acţiuni de plantare de puieţi forestieri în pădurile administrate de Direcţia Silvică Bihor, cu concursul unor elevi din Municipiul Oradea.

Astfel, marţi 24.03.2015, s-a consumat una dintre aceste acţiuni, cu participarea a 25 de elevi din clasa a III-a B de la Şcoala Gimnazială „Dacia", conduşi de dna prof. Teodora Sâncelean. S-au plantat cu această ocazie aproximativ 100 de puieţi forestieri din specia gorun.
Miercuri, 25 martie, ne-am bucurat de prezenţa în şantierul de împăduriri de la Hidişelul de Jos a elevilor de la Liceul cu Program Sportiv „Bihorul" Oradea şi de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel". Succesul a fost deplin, reuşindu-se plantarea a peste 400 puieţi de gorun.
Au fost prezenţi la această acţiune de împădurire 42 elevi din clasele VII, IX şi XI de la Liceul cu Program Sportiv „Bihorul", însoţiţi de prof. Bochiş Liviu, prof. Szucs Tunde şi prof. Reblean Luminiţa.
De la Liceul Teologic Baptist „Emanuel" au participat la plantare 20 elevi din clasa a XI-a B, îndrumaţi de prof. Pop Beniamin şi prof. Iştoc Zembrea Ramona.
În data de 28 martie, circa. 200 elevi din şcolile orădene, sub organizarea clubului caritabil Leo Black Eagle Oradea şi sub îndrumarea personalului tehnic din cadrul D.S. Bihor vor participa la împădurirea unui hectar de teren din fond forestier în zona Băile 1 Mai.
În data de 1 aprilie, fără să fie vreo păcăleală, ne vom deplasa din nou în şantierul de la Hidişel, de această dată însă însoţiţi de copii de la 2 grădiniţe din Oradea, respectiv Băile Felix.
Cu această ocazie menţionăm că datorită temperaturilor deja destul de ridicate, perioada optimă de plantare se sfârşeşte, după datele menţionate mai sus nu mai putem interveni cu plantare de puieţi de arbori în condiţii optime.
Ing. Mircea Liviu Faur,
Direcţia Silvică Bihor
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Elevi de la Şcoala „Dacia”, liceele „Bihorul” şi „Emanuel” au plantat goruni.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 09:22:44 Ora de vară a Europei de Est