Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Târg de Florii şi Paşti (ediţia a XIII-a)

În perioada 2- 8 aprilie

Târg de Florii şi Paşti (ediţia a XIII-a)

Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, organizează în perioada 2- 8 aprilie 2015, Târg de Florii şi Paşti (ediţia a XIII-a), la Galeria de Arte Vizuale din Oradea (Calea Republicii, Nr. 15 - lângă „Select").

Artişti plastici, studenţi la arte şi artizani talentaţi expun pe simezele galeriei icoane, cruci, pictură de şevalet, pictură pe sticlă în tehnica vitro, sculptură mică, obiecte decorative, aranjamente din flori naturale, felicitări, ouă încondeiate special (în diverse tehnici), bijuterii (coliere, brăţări, cercei, mărgele medalioane, cruciuliţe), unicate sau serie mică handmade, din materiale dintre cele mai diverse: ceramică, fimo, lemn, piele, cupru, alamă, sticlă reciclată, materiale textile, eşarfe din mătase naturală pictate manual, ii din in sau cânepă, creaţii vestimentare, genţi, portmonee şi alte accesorii din piele naturală cusute manual etc. Oferta artiştilor selecţionaţi la acest târg este originală şi reprezintă o garanţie a bunului gust, de aceea ea poate deveni oricând un cadou select şi special pentru cei dragi la care trebuie să vină Iepuraşul.
Accesul publicului în Galerie este gratuit şi ne veţi găsi zilnic între orele 11 şi 20.
Radu Tîrnovean,
administrator UAP  

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 09:23:38 Ora de vară a Europei de Est