Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

O olimpiadă ... sportivă!

Un alt fel de serbare la Școala “George Coșbuc” - Oradea

O olimpiadă ... sportivă!

Elevii claselor a III-a (step by step) de la Școala cu clasele I-VIII „George Coșbuc” și Liceul Teologic Greco-Catolic au avut parte, joi, 6 iunie 2008, de o serbare de sfârșit de an cu totul inedită: o olimpiadă ... sportivă în toată puterea cuvântului.

Motivul realizării unui alt gen de serbare de către cele două clase partenere a fost derularea  proiectului „Vrem să fim olimpici, mai toleranți, mai buni, mai sănătoși!”, proiect finanțat de Consiliul local Oradea.
Obiectivul general al proiectului este îmbogățirea cunoștințelor de cultură generală prin însușirea de către elevi a unor noțiuni despre jocurile olimpice de-a lungul timpului, din antichitate până în prezent și promovarea sportului ca model de toleranță și fair-play pentru societate, ca stil de viață sănătos, ca un concept moral.
Prin această activitate, cadrele didactice participante au dorit să atragă atenția elevilor, părinților și nu numai, asupra importanței desăvârșite pe care o are sportul în viața omului și să promoveze valențele educative ale acestuia.
Serbarea a avut structura unei olimpiade adevărate. În deschiderea jocurilor olimpice, un elev, bun alergător, a adus flacăra olimpică în aplauzele spectatorilor. Acesta a fost urmat de intrarea copiilor grupați pe țări: România, Italia, Ungaria, Grecia și Germania. Echipele se distingeau prin culoarea tricoului purtat de fiecare membru. Elevii aveau tricouri în culorile cercurilor olimpice: albastre, negre, roșii, galbene și verzi.
La festivitatea de deschidere a luat cuvântul directorul Liceului Teologic Greco-Catolic, prof. Andrei Cristea, după care, elevii au avut ocazia să-și demonstreze talentul artistic în cadrul unor numere de muzică, dans și gimnastică ritmică. Invitata de onoare, gimnasta Flavia Bohuș, elevă în clasa a VII-a, a reprezentat un adevărat model pentru elevii care îi urmăreau mișcările cu încântare.
Competiția sportivă propriu-zisă a fost organizată de doamna Dana Cristea, profesor de educație fizică și sport, care le-a pregătit copiilor probe de echilibru (deplasare cu ajutorul cărămizilor), de îndemânare (doborârea popicelor), de aruncare la țintă (mingea prin cerc), ștafete și alergare de viteză. La fiecare atelier, echipa era cronometrată și punctată de către un cadru didactic participant: înv. Ursu Krisztina și înv. Ileana Balotă, de la Liceul Teologic Greco-Catolic, înv. Silvana Bistriceanu, înv. Ioana Cherechianu și prof. Marius Omuț, de la Școala „George Coșbuc”. Galeria a fost asigurată de elevii clasei I „step by step” a Școlii „George Coșbuc”, conduși de învățătoarele lor, inst. Maria Câmpean și inst. Anca Bogdan.
La festivitatea de încheiere, a avut loc premierea, cu înmânarea medaliilor. Locul I a fost ocupat de echipa reprezentată de Germania. Membrii celorlalte echipe au dat dovadă de fair-play, dându-și mâna și felicitându-se reciproc.
Finalul a fost emoționant, echipele dansând într-o deplină  sincronizare, precum la jocurile olimpice.
Credem că prin această nouă activitate de proiect am reușit să-i convingem pe elevi (și numai) că: „Olimpismul este o filozofie de viață, îmbinând sportul, cultura și educația”. (Ioana C.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: O olimpiadă ... sportivă!

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 14:25:30 Ora standard a Europei de Est