Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Trei evenimente pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea

Între 11 şi 23 mai

Trei evenimente pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea

Vă aducem la cunoştinţă că în perioada 11-23 mai 2015, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea veţi putea participa la trei evenimente deosebite.

1.Spectacolul de balet „Lacul Lebedelor", programat iniţial pentru data de 7 mai, a fost amânat pentru data de 23 mai, de la ora 18.
Motivul acestei reprogramări ţine de modalitatea de intrare în spaţiul UE pentru cetăţenii ruşi, care a devenit mult mai restrictivă.
Anunţăm astfel publicul spectator că biletele procurate pentru data de 7 mai rămân valabile, în mod identic, pentru data de 23 mai ora 18.
2. Luni, 11 mai 2015, va avea loc, de la ora 19, piesa de teatru „Descult în parc", avându-l ca protagonist pe Ştefan Bănică Jr.
3. În 14 mai, ora 19.30, o premieră de excepţie: AMADEUS, de Peter Shaffer.
CIADO România are plăcerea să invite publicul la premiera spectacolului - eveniment „Amadeus", de Peter Shaffer, în regia lui Toma Enache.
Apreciat de mass-media de specialitate drept cea mai grandioasă producţie a anului 2015, evenimentul reuneşte, într-o distribuţie de excepţie (cu 16 actori), nu mai puţin de cinci capete de afiş pe  aceeaşi scenă: Sebastian Papaiani, Ion  Dichiseanu, Victoria  Cociaş, George Piştereanu şi Tomi Cristin. Echipa  tehnică, decorurile şi costumele inedite asigură o combinaţie impresionantă ce potenţează un joc fabulos de sunet şi lumini...
Marius Creţu

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 01:47:13 Ora de vară a Europei de Est