Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Săptămâna Tineretului

2-15 mai

Săptămâna Tineretului

Direcţia pentru Spoort şi Tineret anuntă programul manifestărilor din Săptămâna Tineretului.

Vineri, 2 mai
9.00-21.00: Expoziţie de artă decorativă la Centrul de Tineret Oradea, activităţi în aer liber
Luni-Vineri, 4 - 8 mai
9.00-12.00:  Animaţie socio-educativă şi ateliere de creaţie în licee şi la CT Oradea
11.00-13.00: Sesiuni interactive de promovare a voluntariatului în licee
Marţi, 5 mai
9.00-11.00: Atelier de creaţie la Centrul de Tineret Oradea
11.00: Crosul Tineretului în Parcul I.C.Brătianu
Miercuri, 6 mai
11.00: Crosul Tineretului în Parcul I.C.Brătianu
11.00-13.00: Ateliere de creaţie la Centrul de Tineret din Ştei şi la Marghita
14.30-18.00: Ateliere de creaţie - figurine şi bijuterii fantezie din mărgele, artă decorativă în Orăşelul Copiilor
14.30-18.00: Animaţie, atelier de confecţionat zmee în Orăşelul Copiilor, în parteneriat cu Clubul de Mediu pentru Tineret al Ecotop Oradea
Joi, 7 mai
16.00-18.30:Pro Europa, sesiuni de prezentare SEV la Centrul de Tineret Oradea, în parteneriat cu USM Bihor
Luni-Joi, 11-14 mai
10.00-13.00: Ateliere de creaţie, sesiuni interactive de promovare a voluntariatului în licee
Organizator:  Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor
Parteneri.: Organizaţia Naţională Cercetaşii României-Centrul Local Oradea, Ecotop Oradea, Orăşelul Copiilor, Uniunea Studenţilor Maghiari din Bihor, Colegiul Naţional Iosif Vulcan Oradea, Liceul Teoretic Aurel Lazăr, Colegiul National Avram Iancu din Stei, Liceul Tehnologic Horea Marghita
Proiectul este finanţat de  Ministerul Tineretului şi Sportului, prin Directia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor
Consilier,
Daniela Băltăţescu

Trimite email
luni, 10 august 2026 la 16:07:22 Ora de vară a Europei de Est