Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Colegiul Naţional „Avram Iancu” Ştei respectă dreptul la educaţie

Educaţia este un drept, nu o obligaţie

Colegiul Naţional „Avram Iancu” Ştei respectă dreptul la educaţie

Joi, 7 mai 2015, a avut loc în incinta Sălii de festivităţi a Colegiului Naţional „Avram Iancu" Ştei, o activitate din cadrul Campaniei Globale pentru Educaţie.

Campania este un eveniment desfăşurat anual, la nivel mondial, de o coaliţie de organizaţii neguvernamentale, sindicate şi grupuri de cetăţeni din întreaga lume iar, începând cu anul 2001, este coordonat în România de Organizaţia Salvaţi Copiii şi beneficiază de sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. În anul 2015, acţiunea beneficiază de sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin intermediul proiectului „Trimiteţi-mi prietenul la şcoală". Pentru a atrage atenţia factorilor de decizie asupra importanţei accesului la o educaţie de calitate pentru fiecare copil din România şi din lume, sub sloganul „Votăm pentru educaţie", peste 100.000 de copii, părinţi şi cadre didactice participă în perioada 4-10 mai 2015 la această acţiune.
Evenimentul organizat la colegiul nostru a pornit de la ideea că educaţia este un drept, nu o obligaţie, şi a încercat să-i convingă pe elevi de importanţa educaţiei în viaţa tuturor, dar şi de privilegiul lor de a studia într-o şcoală ca a noastră. Au susţinut şi au fost implicaţi în această acţiune dl viceprimar al oraşului Ştei, ec. Marius Cioară, domnii directori ai CN „Avram Iancu", prof. Cristian Andru şi prof. Emanuel Coroiu, 4 cadre didactice Frai Cornelia, Zaha Mihaela, Niculae Alina şi Popa Laura şi clasele a VII-a, a IX-a C şi a IX-a D. Doamnele profesoare au prezentat auditoriului materiale interactive despre impactul pozitiv al educaţiei asupra tinerilor, dar şi asupra evoluţiei şi dezvoltării societăţii civile.
Reacţiile copiilor şi ale invitaţilor ne determină să afirmăm că a fost o experienţă pozitivă care le poate oferi statutul de „ambasadori ai educaţiei". 
Alina Niculae

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 18:21:37 Ora de vară a Europei de Est