Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Simpozionul organizat la aniversarea „Agora - 15 ani” a fost o sărbătoare studenţească

La Sărbătoarea Agorei, 11 universităţi, sub aceeaşi umbrelă!

Simpozionul organizat la aniversarea „Agora - 15 ani” a fost o sărbătoare studenţească

Simpozionul Naţional „Brainstorming în Agora Cercurilor Studenţeşti" s-a desfăşurat vineri, 15 mai 2015, în Aula Albastră (Aula Magna a Universităţii Agora), în prezenţa a peste 100 de cadre didactice şi studenţi din cele 11 universităţi participante la simpozion, precum şi reprezentanţi ai unor firme care au sprijinit manifestările.

În deschidere, a luat cuvântul doamna conf. univ. dr. Alina-Anglea Manolescu, coordonatorul evenimentului din partea Universităţii Agora, care a şi moderat deschiderea oficială; au luat apoi cuvântul membrii prezidiului: domnul prof. univ. dr. Ioan Dziţac, rectorul Universităţii Agora, care a salutat participaţii şi a explicat titlul simpozionului, doamna prof. univ. dr. Ioana Moisil - invitatul de onoare al simpozionului, conf. univ. dr. ing. Bendea Gabriel, decan al Facultăţii de Inginerie Energetică şi Management Industrial de la Universitatea din Oradea şi studentul Cheţiu Gabriel, preşedintele Comitetului de organizare studenţesc. Cinstea de a încheia deschiderea oficială a simpozionului a avut-o distinsul academician Marcus Solomon,  invitat de onoare al simpozionului.
Lucrările ştiinţifice au fost prezentate pe secţiuni paralele, conduse de cadre didactice din diversele centre universitare prezente, care au avut misiunea de a modera şi evalua lucrările în urma prezentărilor şi răspunsurilor la întrebările adresate celor care şi-au prezentat lucrări.
Secţiunea de Ştiinţe economice a debutat cu lucrarea „Suport IT pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene", prezentare susţinută de conf. univ. dr. Benţa Dan, de la Universitatea Agora.
Cea mai tare şi mai curtată secţiune, Secţiunea aplicaţii practice-demonstrative, simulări şi „EXPO_BACStud 2015" s-a desfăşurat în curtea Universităţii Agora (în intervalul orar 14.00 - 16.00), care a fost împânzită de standuri expoziţionale şi demonstraţii oferite de către Direcţia Judeţeană de Informaţii Bihor (prezentă cu o autospecială şi un robot curtat şi admirat pentru isteţimea sa); Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, Serviciul de criminalistică (cu stand de prezentare şi activităţi practice, demonstrative cu ajutorul autolaboratorului de criminalistică); Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor (cu stand de prezentare şi activităţi de informare, de promovare a atribuţiilor jandarmeriei şi exerciţii practice, modul de acţiune);  Centrul 54 Comunicaţii R.M.N.C; Poliţia Locală Oradea; Activităţi de informare (colţul european) din cadrul Centrului Europe Direct Agora Oradea; precum şi standuri ale şcolilor gimnaziale „Agora", „Avram Iancu" şi „Nicolae Bălcescu". Cei prezenţi au fost răsfăţaţi cu activităţi practice-demonstrative cu câinii dresaţi ai poliţiei, prezentarea unor roboţi şi maşinuţe ale studenţilor de la profilurile de inginerie; dar nici elevii nu s-au lăsat mai prejos; gazdele, elevii Şcolii Gimnaziale Internaţionale Agora, ne-au impresionat cu standul „Inovare la vârste fragede" - cuprinzând produse ale activităţilor din Curriculumul Internaţional; standurile şcolilor partenere („Nicolae Bălcescu" şi „Avram Iancu") au promovat activităţile de voluntariat cu prilejul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (11 - 17 mai 2015) în cadrul „Expo_BACStud 2015".
Lucrările pe secţiuni paralele au continuat şi în cursul după- amiezei; tot acum, am avut ocazia să asistăm la o scenetă studenţească pe tema „Extinderea drogurilor în Oradea", prezentată de studenţi de la Poliţia locală Agora, coordonaţi de lector univ. dr. Florin Mateaş, urmată de simularea unui proces penal (Furt calificat), cu concursul studenţilor de la programul de studii Drept, coordonaţi de procuror, lector. univ. dr. Liviu Lascu, de la Universitatea Agora, precum şi o Activitate demonstrativă a Clubului Sportiv „Universitatea Agora Sport Club".
Premierea câştigătorilor
Toţi responsabilii de secţiuni au fost invitaţi în prezidiu pentru a oferi premii studenţilor.
1. La Secţiunea de Inginerie, cu cele cinci subsecţiuni - conf. univ. dr. ing. Egri Angela, Universitatea din Petroşani, conf. univ. dr. ing. Cristina Hora, conf. univ. dr. ing. Buidoş Traian - Universitatea din Oradea;
2. La Secţiunea Ştiinţe juridice - doamna decan, prof. univ. dr. Elena-Ana Iancu - Universitatea Agora,
3. La Secţiunea Poliţie locală - lect. univ. dr. Mateaş Florin - Universitatea Agora,
4. La Secţiunea Ştiinţe economice - doamna decan, conf. univ. dr. Bologa Gabriela - Universitatea Agora,                       
5. La Secţiunea specială multidisciplinară pentru elevi - prof. Poinar Ana, Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu" Oradea.
În debutul premierii, doamna conf. univ. dr. Alina-Angela Manolescu a mulţumit coordonatorului principal (omului total, inima şi creierul simpozionului) doamnei conf. univ. dr. ing. Simona Dziţac, pe care a invitat-o să modereze premierea.
Pentru început au fost acordate diplome de excelenţă celor doi invitaţi de onoare ai simpozionului, doamnei prof. univ. dr. ing. Ioana Moisil şi domnului academician Solomon Marcus, după care a mulţumit Comitetului editorial şi de organizare, oferindu-le diplome speciale. În replică, au adresat mulţumiri şi felicitări pentru simpozion d-na prof. univ. dr. Ioana Moisil, de la Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu, d-na conf. univ. dr. ing. Egri Angela, de la Universitatea din Petroşani, şef lucr. dr. ing. Cornelia Anghel Drugarin - Universitatea „Eftimie Murgu" din Reşiţa, d-l Florin Sebastian Badale - Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia şi d-l conf. univ. dr. Creţ Vasile - Universitatea Agora.
 La Secţiunea Inginerie, cu cele cinci subsecţiuni, pe cele mai înalte trepte ale podiumului au urcat studenţi de la Universitatea „Aurel Vlaicu" din Arad, Universitatea din Petroşani, Universitatea „Politehnica" Timişoara (Facultatea de Inginerie Hunedoara), Universitatea din Oradea, Universitatea „Eftimie Murgu" din Reşiţa, Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, Universitatea „Constantin Brâncuşi" din Târgu-Jiu; la secţiunile Ştiinţe juridice şi Poliţie locală, podiumul a fost dominat de studenţii de la Universitatea Agora; la Secţiunea Ştiinţe economice - Universitatea Babeş-Bolyai Cluj şi Universitatea „Aurel Vlaicu" din Arad au ocupat locurile fruntaşe, iar la Secţiunea multidisciplinară pentru elevi, Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu" Oradea şi Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu" Oradea s-au clasat în frunte. Din cele 73 de lucrări înscrise la simpozion, 68 au fost prezentate şi premiate. În cele două seri studenţeşti (de tip picnic), desfăşurate în pădurea de la Băile Felix, s-au servit bucate specifice zonei, s-a ascultat muzică, s-a cântat şi s-a dansat.
Sâmbătă, la Apollo şi Grădina Zoologică
Sâmbătă (16 mai), în incinta ştrandului Apollo au avut loc competiţii sportive, studenţii de la Universitatea „Eftimie Murgu" din Reşiţa, Universitatea ,,Aurel Vlaicu'' din Arad şi Universitatea din Petroşani fiind premiaţi atât individual, cât şi pe echipe. Alţii au vizitat Grădina Zoologică.
Organizatorii simpozionului doresc să mulţumească public, prin intermediul presei, partenerilor şi sponsorilor: Universitatea din Oradea, Centrul Europe Direct Agora Oradea, Şcoala Gimnazială Internaţională Agora, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor, Poliţia Locală Oradea, SC Electrica SA - SDEE Oradea, Centrul de Formare şi Perfecţionare Perfect Service, Faist Mekatronic SRL, ProEnerg Oradea, Fatime Impex SRL Biharia, ENEL Distribuţie Banat, ATR Arad, Celestica SRL, Energotel Proiect Oradea, S.C. Energetic Montrel S.R.L Oradea, S.C. Focus Studio S.R.L. Oradea, S.C. Electrobobinaj S.R.L. Deva, Nova Euro şi Ansamblul folcloric Ulpia.
În loc de concluzii
Motorul, creierul şi forţa de mobilizare şi acţiune în cele două zile aniversare de joi şi vineri (14 şi 15 mai 2015) de la Universitatea Agora, au fost doamna conf. univ. dr. ing. Simona Dziţac şi domnul rector Ioan Dziţac, ajutaţi de doamna prof. univ. dr. Adriana Manolescu - preşedintele Senatului universitar, domnul prof. univ. dr. ing. Mişu-Jan Manolescu - preşedintele Consiliului de Administraţie şi doamna conf. univ. dr. Alina-Angela Manolescu - director al Centrului Europe Direct Agora.
Cu alte cuvinte, vorbim despre două universităţi orădene surori, înfrăţite în toată puterea cuvântului, pentru că studenţii şi universitarii celor două instituţii au acţionat ca unul în toate momentele, programul şi scopul lor fiind aceleaşi. Iar reuşita este rodul muncii şi responsabilităţii comune, al celor două colective de dascăli şi studenţi care au acţionat unitar, cu multă dăruire.
Comitetul editorial şi organizatoric pe partea ştiinţifică, de comunicare şi de imagine web (site şi conţinut), condus de doamna conf. univ. dr. ing. Simona Dziţac, a avut în componenţă peste 40 de cadre didactice din diverse centre universitare din ţară, care s-au ocupat de recenzarea şi jurizarea lucrărilor prezentate în cadrul celor cinci secţiuni ale simpozionului (plus secţiunea specială din curte).
Comitetul organizatoric pe partea de cazări şi seri studenţeşti, condus de as. drd. ing. Lolea Marius, a fost alcătuit din 20 de cadre didactice (respectiv ingineri) de la Universitatea Agora şi Universitatea din Oradea.
La finele manifestărilor, coordonatorul Comitetului organizatoric studenţesc, studentul Gabriel Cheţiu, ţine să aducă mulţumiri colegilor şi profesorilor care i-au fost alături, cu deosebire doamnei conf. univ. dr. ing. Simona Dziţac şi domnului as. drd. ing. Marius Lolea, celor peste 30 de studenţi de la Universitatea din Oradea şi de la Universitatea Agora care s-au ocupat de pregătirea mapelor, amenajarea sălilor, de partea tehnică, de standurile expoziţionale, de primirea participanţilor, de cinele din cadrul serilor studenţeşti şi de socializare... şi nu în ultimul rând, doreşte să mulţumească Grupului artistic „Agora" care ne-a încântat cu recitalul lor de suflet.
Ca unul care am fost cu ochii şi cu aparatul foto pe ei în cele două zile, observând totul, pot să afirm că Sărbătoarea Agora - 15 a fost o reuşită, Simpozionul demonstrând, dincolo de mesajul ştiinţific, cu multiple valenţe instructiv-educative, forţa unităţii colectivelor înfrăţite.
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze (240 de poze), accesaţi Galeria foto: Simpozionul organizat la aniversarea „Agora - 15 ani” a fost o sărbătoare studenţească.

Trimite email
joi, 5 noiembrie 2026 la 15:23:51 Ora standard a Europei de Est