Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Absolvenții Universității AGORA, specializarea Drept, au ținut cursul festiv în Palatul de Justiție

Acces la succes!

Absolvenții Universității AGORA, specializarea Drept, au ținut cursul festiv în Palatul de Justiție

Joi, 12 iunie 2008, Universitatea AGORA a organizat cursul festiv al celei de-a cincea generații de absolvenți de la specializarea Drept.
Pentru prima dată în județul Bihor, un eveniment memorabil în viața studenților – cursul festiv – este organizat în impunătorul Palat al Justiției. Acest lucru a fost posibil datorită bunei colaborări pe care Universitatea AGORA o are cu instituția gazdă – Curtea de Apel Oradea.

Cei 75 de absolvenți la specializarea Drept au sărbătorit finalul perioadei de studiu, în care, datorită calității actului educațional și pregătirii excepționale a cadrelor didactice universitare de la AGORA, au ACCES LA SUCCES.
Alături de absolvenți, emoțiile ultimului curs au fost traite și de părinți, frați, prieteni, precum și de cei care au contribuit la formarea lor ca specialiști în domeniul de activitate ales – profesori.
Absolvenții AGORA l-au invitat pe dl conf. univ. dr. Radu Bodea să le fie decan de an. Alături de dumnealui, au dorit să le adreseze mesaje de felicitare conf. univ. dr. Elena Ana Mihuț – șef catedra la Drept, Universitatea AGORA, Gheorghe Groza – președintele Curții de Apel Oradea, conf. univ. dr. Vasile Creț – secretar științific, Universitatea AGORA.
În numele absolvenților, a luat cuvântul Ganea Sebastian – șef de promoție Drept. (Delia F.)

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 13:48:21 Ora de vară a Europei de Est