Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Vernisajul unui „REG ART”, o expoziţie cu lucrările a 32 de copii

Joi, 28 mai, la Moara Răsărit

Vernisajul unui „REG ART”, o expoziţie cu lucrările a 32 de copii

De vreo doi ani, prof. Anca-Ioana Copăcean, un împătimit al artelor plastice, se străduieşte să le picure în sufletele copiilor care îndrăgesc pictura meşteşugul picturii, de la culoare, portret, peisaj la transformarea imaginii, semnul şi motivul...", deprinzându-i să creeze, să fie originali şi să pună mult suflet în lucrările lor.

Joi, 28 mai 2015, la ora 18.00, la Moara Răsărit, vor fi expuse lucrările celor 32 de mici pictori: AMARIUTEI SABIN, CÂMPAN AYANNA, CIUPEIU MAIA, COPĂCEAN STEFANIA, PETRA CORBUT, CRETU-POPA VLADIMIR, CRĂCIUN MEDEEA, COSTE CARLA, GALEA RALUCA, GAVRUTA ANDREI, GHIGHILICEA AYANNA, MARINESCU MARIA, MATEOC LUANA, MIHES ANTONIA, MOGA VLAD, MOZA MIHAI, MOZA PATRICIA, MOZA RADU, MUNTEANU-ANDOR XENIA, OCHIAN KAINAN, OEGAR TEODORA, PETER SARA, PITIC ANDREEA, ROMAN SOFIA, RUSU ILINCA, SABAU LUCA, SAS-VINCZE SOFIA, STANCIU ALESSANDRA, TĂNASE ARIS, TEREAN RUXANDR, TIVADAR RALUCA şi VULCU DANIELA.
„În deschidere, va vorbi criticul de artă Ramona Novicov şi apoi ne vom distra cântând alături de Melaz, un cantautor de mare valoare", ne asigură d-na prof. Anca-Ioana Copăcean. (Ov.D.)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 09:22:34 Ora de vară a Europei de Est