Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Conferinţa de încheiere a proiectului „Cerc de aptitudini”...

Miercuri, la Universitatea Agora,

Conferinţa de încheiere a proiectului „Cerc de aptitudini”...

Miercuri, 27 mai 2015, de la ora 10.00, la sediul Universităţii Agora din municipiul Oradea a avut loc conferinţa de presă cu ocazia finalizării proiectului: „C.E.R.C. DE. APTITUDI.N.I. - CrEaRea, Corelarea şi DEzvoltarea APTITUDInilor Necesare pentru trecerea la viaţa actIvă", Contract nr: POSDRU/161/2.1/G/137526, proiect implementat în parteneriat de către Asociaţia Eurhope, în calitate de beneficiar şi Universitatea Agora din Oradea, Fundaţia Agora din Oradea şi Asociaţia Project Life Calabria în calitate de parteneri.

Participanţii la conferinţă au fost: rectorul Universităţii Agora - prof. univ. dr. Ioan Dziţac, care a prezentat activitatea Universităţii Agora în calitate de partener în acest proiect, precizând că acest proiect a adus beneficii profesionale, dar şi financiare studenţilor din grupul ţintă al proiectului, studenţi atât de la Universitatea Agora, cât şi de la Universitatea din Oradea. Pe această cale domnul rector a mulţumit conducerii Universităţii din Oradea. Managerul de proiect, doamna Tatiana Dabija, a prezentat rezultatele proiectului pe activităţi şi a precizat faptul că acest proiect a fost o provocare pentru întreaga echipă, iar rezultatele se regăsesc în ceea ce grupul ţintă a acumulat participând la acest proiect. La conferinţa de presă au mai fost prezenţi experţi din cadrul echipei de proiect de la Universitatea Agora şi de la Fundaţia Agora, care au specificat faptul că acest proiect a fost foarte căutat de către studenţi, deoarece a adus elemente de noutate, precum înfiinţarea unei întreprinderi simulate la sediul Universităţii Agora, unde un număr de 60 de studenţi au putut să facă un stagiu de practică, simulând activităţile dintr-o întreprindere reală. Totodată, element de noutate a fost şi transferul de bune practici realizat la partenerul transnaţional din Italia - Project Life, unde au participat 15 studenţi selectaţi din grupul ţintă al proiectului. Dintre ei, doi au fost prezenţi la conferinţa de presă, Burta George - student anul III la Drept de la Universitatea Agora şi Porumb Alexandra - studentă la Master, anul I Kinetoterapie, de la Universitatea din Oradea. Cei doi au precizat faptul că prin participarea la acest proiect, ei se simt mai pregătiţi pentru intrarea pe piaţa muncii în vederea găsirii unui loc de muncă.
Prezentă la conferinţă, doamna conf. univ. dr. Gabriela Bologa, decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Agora, a mulţumit studenţilor pentru implicarea în proiect, prezentându-le şi alte oportunităţi pe care Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Agora le oferă studenţilor prin proiectele pe care le are în implementare.
După-amiază, în Amfiteatrul Albastru al Universităţii Agora, a avut loc întâlnirea cu majoritatea studenţilor din grupul ţintă al proiectului participanţi la conferinţa de închidere a proiectului, ocazie cu care s-au prezentat puncte de vedere din partea studenţilor şi a experţilor implicaţi în proiect, iar în concluzie s-a conturat ideea dezvoltării unor proiecte cu astfel de obiective care să aducă beneficii studenţilor şi care să-i pregătească pentru o piaţă a muncii extrem de rigidă la momentul actual.
Coordonator proiect P1,
prof. univ. dr. Ioan Dziţac,
rector al Universităţii Agora
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Conferinţa de încheiere a proiectului „Cerc de aptitudini”...

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 04:44:09 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)