Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ziua Copilăriei, sărbătorită alături de poliţişti

În Oradea, Aleşd, Marghita, Salonta, Beiuş

Ziua Copilăriei, sărbătorită alături de poliţişti

Sute de copii au sărbătorit alături de poliţiştii bihoreni Ziua de 1 Iunie.În Oradea, Aleşd, Marghita, Salonta, Beiuş Ziua Copilăriei, sărbătorită alături de poliţişti

În contextul Zilei de 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a organizat o serie de activităţi preventive pentru copii, reafirmând preocuparea permanentă pe care poliţiştii bihoreni o au pentru siguranţa celor mici.
Activităţile dedicate Zilei Internaţionale a Copilului au debutat joi, 28 mai 2015, la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir" din Municipiul Oradea, când poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat concursul cu tematică preventivă „Copii în siguranţă", cu participarea a peste 50 de elevi din cadrul respectivei instituţii de învăţământ. 
Tot joi, 28 mai, la Colegiul Tehnic „Constantin Şerban" din Aleşd, poliţiştii rutieri şi de proximitate din cadrul Poliţiei Oraş Aleşd au organizat un concurs de biciclete şi un concurs de desene pe asfalt, în cadrul căruia au fost implicaţi peste 100 de copii din instituţiile de învăţământ din localitate.
De asemenea, vineri, 29 mai, la sediul Poliţiei Municipiului Marghita a fost organizată „Ziua porţilor deschise" pentru elevi. Copiii au avut ocazia să viziteze departamentele poliţiei şi le-a fost explicat rolul şi atribuţiile poliţiştilor din fiecare birou care a fost vizitat.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta au organizat un concurs de biciclete la Colegiul Naţional „Teodor Neş" din Salonta. În aceeaşi locaţie, peste 100 de elevi au vizionat proiecţii de filme cu caracter educativ - preventiv.
Tot vineri, 29 mai a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Beiuş au organizat un concurs de educaţie rutieră şi un concurs de desene pe asfalt, cu participarea a peste 40 de copii din cadrul Grădiniţei „Floare de Colţ" din Municipiul Beiuş. Totodată, luni, 1 iunie, peste 100 de copii au fost implicaţi într-un concurs de desene pe asfalt în cadrul evenimentului „Micul beiuşan" organizat de autorităţile locale.
Ziua Internaţională a Copilului sărbătorită alături de poliţiştii de prevenire şi proximitate orădeni, în Orăşelul Copiilor
Luni, 1 iunie, în intervalul orar 11.00 - 15.00, în contextul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii din cadrul Biroului Poliţiei de Proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au fost alături de copii printr-o serie de manifestări organizate de Primăria Municipiului Oradea în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, în Orăşelul Copiilor din Oradea.
Peste 500 de copii, alături de părinţi şi bunici au participat cu interes la concursurile atractive, interactive, organizate de poliţiştii bihoreni, participând într-un număr foarte mare la toate competiţiile pe teme preventive.
Astfel, în concursul „Prevenire la cutie", au fost implicaţi peste 200 de copii care au răspuns cu entuziasm la întrebările pe teme de prevenire a victimizării şi siguranţă pe Internet adresate de către poliţişti.
Cei mai mici participanţi la trafic au avut ocazia să exprime prin desene pe asfalt viziunea lor asupra regulilor de circulaţie rutieră şi asupra universului copilăriei, fiind răsplătiţi de organizatori cu diplome şi premii.
Alţi 60 de copii şi-au dovedit îndemânarea în condusul bicicletei în cadrul concursului „Siguranţă pe două roţi" şi au răspuns cu brio la întrebările poliţiştilor legate de semnificaţia unor indicatoare rutiere, sub genericul „Ghiceşte indicatorul rutier!". Câştigătorii au fost răsplătiţi de poliţiştii de prevenire bihoreni cu legitimaţii de „Poliţist pentru o zi".
În acelaşi timp, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au abordat într-o manieră originală tematica preventivă, prin implicarea copiilor într-un concurs inedit, conceput special pentru ei de poliţiştii de prevenire bihoreni, în cadrul căruia peste 100 de copii au avut la dispoziţie cuvinte „cheie", pentru descifrarea unor rebusuri pe teme preventive.
În acelaşi context, copiii au avut ocazia să observe îndeaproape autoturismele aflate în dotarea Poliţiei bihorene.
Părinţii şi bunicii au primit de la poliţiştii bihoreni materiale preventive, în scopul informării acestora cu privire la modalităţile de prevenire a victimizării prin diverse infracţiuni de furt, tâlhării sau infracţiuni comise prin reţeaua Internet.
Comisar-şef de poliţie Ioana INDRIEŞ,
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Ziua Copilăriei, sărbătorită alături de poliţişti.
 

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 05:32:28 Ora de vară a Europei de Est