Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Cu prilejul Zilei învăţătorului

Mesajul transmis de ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu

Cu prilejul Zilei învăţătorului

„În semn de preţuire a dăruirii pe care dumneavoastră, stimaţi dascăli, o oferiţi, cu generozitate, şcolarilor în fiecare zi, vă adresez azi (5 iunie 2015), cu prilejul Zilei învăţătorului, cele mai alese gânduri, alături de urarea de „La mulţi ani!"

Misiunea unui învăţător nu este, nici pe departe, una uşoară: pe lângă arta de a transforma universul cunoaşterii într-o incursiune atractivă, plină de ineditul descoperirii de sine şi surpriza revelării noului în multiplele ipostaze ale învăţării, dascălul însoţeşte copiii dincolo de pragul şcolii, modelând caractere şi marcând primii paşi în lungul drum al devenirii lor. Ca personalitate de referinţă, învăţătorul va reprezenta, mereu, termenul de comparaţie valoros, demn de urmat, capabil de autodepăşire.
Mă bucur să regăsesc, în cariera de dascăl, tradiţia învăţământului de calitate, remarcabil prin creativitate, rigoare didactică, standarde înalte, efortul şi dorinţa continuă de perfecţionare, apte să ofere un răspuns pozitiv provocării copiilor: nevoia  unei educaţii atractive şi moderne.
La acest moment aniversar, doresc să îmi exprim consideraţia, aprecierea şi respectul pentru munca dumneavoastră ferventă de a continua tradiţia unei cariere ce a fost şi va fi un model real de valorizare, dezvoltare şi împlinire personală!"
SORIN MIHAI CÎMPEANU
Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice

Trimite email
duminică, 9 august 2026 la 17:32:54 Ora de vară a Europei de Est