Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Omagiu eroilor şi martirilor Horea, Cloşca şi Crişan, precum şi comemorarea eroului naţional Avram Iancu

Miercuri, 24 iunie

Omagiu eroilor şi martirilor Horea, Cloşca şi Crişan, precum şi comemorarea eroului naţional Avram Iancu

Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu" - Filiala Oradea, în parteneriat cu Primăria Oradea, Garnizoana Oradea şi Liceul Teoretic „Aurel Lazăr", vă invită să luaţi parte la manifestările organizate miercuri, 24 iunie 2015, pentru omagierea eroilor şi martirilor Horea, Cloşca şi Crişan şi pentru a comemora 191 de ani de la naşterea eroului naţional Avram Iancu.

„Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma..."
Avram Iancu
 
Programul manifestărilor
10,00-11,20 - Simpozion „230 de ani de la Martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan" şi 191 de la naşterea lui Avram  Iancu, coordonator, prof. univ. dr Viorel Faur, Primăria Municipiului Oradea, în sala „General Traian Moşoiu"
11,20-11,30 - Deplasarea la Teatrul Arcadia
11,30-12,00 - Dezvelirea plăcii comemorative Avram Iancu
*Interpretarea Imnului Societăţii, doamna Maria Matei
*Alocuţiune - col. r. Grigore Bartoş
*Dezvelirea şi sfinţirea plăcii comemorative
*Alocuţiune - prof.univ. dr. Cornel Durgheu
*Moment artistic - doamna Maria Matei
12,00-12,30 - Deplasarea la bustul lui Avram Iancu din Parcul Traian
12,30-13,30 - Ceremonial religios în memoria lui Horea, Cloşca, Crişan şi Avram Iancu, la bustul lui Avram Iancu, din Parcul Traian
*Intonarea Imnul Naţional al României. *Interpretarea Imnului Societăţii - grup vocal tineri români, coordonat de doamna Maria Haiduc.
*Alocuţiuni
*Oficierea serviciului religios.
*Depuneri de jerbe şi buchete de flori
*Moment  artistic - grup vocal tineri români, coordonat de doamna Maria Haiduc.
13,30 - încheierea manifestaţiei
Preşedintele Societăţii
Col.r. Grigore Bartoş  

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 09:20:01 Ora de vară a Europei de Est