Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Zilele Revistei FAMILIA, ediţia 25

La Oradea, în 25-26 iunie,

Zilele Revistei FAMILIA, ediţia 25

Joi şi vineri (25 şi 26 iunie 2015), marcăm aniversarea a 150 de ani de la apariţia primului număr al Revistei Familia 1865, Pesta - 2015, Oradea.

Stimate prieten al „FAMILIEI",
Ne-ar bucura să poţi participa la această sărbătoare a noastră, a tuturor. Prezenţa ta la manifestările dedicate Aniversării e un bun prilej de confirmare a prieteniei care ne ţine împreună în spaţiul culturii.
Programul ne oferă acest minunat prilej:
●Joi, 25 iunie, orele 17, la Teatrul „Regina Maria" - Deschiderea festivă - Solidari cu destinul Revistei de cultură „FAMILIA".
●Vineri, 26 iunie, orele 10, la Muzeul „Iosif Vulcan"  - Vernisaj expoziţie „Familia" - seria a V-a.
Orele 11-13 şi 17-19, la Casa de Cultură a Municipiului - colocviul „Revista FAMILIA - viaţa şi opera", saluturi , lecturi publice, lansări de carte, concert de jazz, dialog scriitori-cititori, alte bucurii.
Vă aşteptăm cu drag,
Redacţia Revistei FAMILIA

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 09:22:34 Ora de vară a Europei de Est