Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Responsabilitatea socială, element de noutate de Ziua Alergării

De la Asociaţia Piticot

Responsabilitatea socială, element de noutate de Ziua Alergării

Echipa Clubului Sportiv Xterra Sport Bihor organizează pe 20 septembrie 2015 a V-a ediţie a Semimaratonului Internaţional „Digi Oradea City Running Day".

Evenimentul se adresează sportivilor amatori pasionaţi şi dornici de mişcare  din ţară şi străinătate şi promovează sportul, respectiv alergarea pe distanţe lungi, ca parte integrantă a unui stil de viaţă sănătos. Pentru detalii despre curse şi înscriere puteţi accesa http://www.digi-oradeacityrunningday.com/
Anul acesta, evenimentul vine cu o noutate pentru concurenţii săi, si anume, Dezvoltarea Responsabilităţii Sociale prin parteneriatul cu Asociaţia Institutul Român pentru Ajutorarea Copiilor aflaţi în dificultate, Asociaţia „Piticot"!
În perioada 1 iulie - 31 august, fiecare concurent care se înscrie în competiţie sau este deja înscris, are posibilitatea să doneze online pe site-ul Asociaţiei PITICOT http://www.piticot.org/cazuri_umanitare.php?inc=donatie pentru copiii cu dizabilităţi.
Pe lângă această donaţie, fiecare poate realiza o Campanie de Fundraising în rândul cunoscuţilor, care donând şi ei online în scop caritabil, îşi susţin prietenul şi împreună devin cetăţeni responsabili social http://www.digi-oradeacityrunningday.com/responsabilitate-sociala/mId71#.VZZybRuqpHw
Toţi concurenţii care realizează această Campanie de Fundraising vor primi o insignă şi vor fi promovaţi prin intermediul listei concurenţilor responsabili social, împreună cu sumele donate de ei şi prietenii lor.
De asemenea, concurentul care a strâns cea mai mare sumă donată online, va primi Cupa „Respiro" pentru Responsabilitate Socială.
Toate fondurile vor fi direcţionate către dezvoltarea Centrului „Respiro" Piticot, singurul centru de acest tip din N-V României, destinat copiilor cu dizabilităţi grave din ţară http://piticot.org/respiro/
Pentru detalii puteţi apela 0728.572.879,
Denisa Hora,
director Asociaţia Piticot

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 09:21:06 Ora de vară a Europei de Est