Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Rezultatele la BAC, la nivelul judeţului Bihor

Comunicat de presă

Rezultatele la BAC, la nivelul judeţului Bihor

În conformitate cu calendarul concursului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, azi, 7 iulie 2015, au fost afişate rezultatele la centrele de concurs şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, www.isjbihor.ro.

În această sesiune, probele scrise ale examenului de bacalaureat s-au desfăşurat în 18 centre de examen, fiind înscrişi 5488 de elevi din care s-au prezentat 5274, absenţi 214, iar 117 au fost eliminaţi din examen.
Potrivit rezultatelor, în Bihor s-au înregistrat 1488 de candidaţi cu medii mai mici de 5 şi 324 de candidaţi cu medii între 5-5.99.
Din totalul candidaţilor prezenţi, 3345 au promovat examenul de bacalaureat, 851 au avut medii între 6-6.99, 1057 de elevi au avut medii între 7-7.99, de asemenea s-au înregistrat 959 de candidaţi cu medii între 8-8.99 iar 478 au avut media cuprinsă între 9-9.99.
Rata de promovabilitate înainte de contestaţii este de 63.42 %.
La examenul de bacalaureat de anul trecut, 2014, rata de promovabilitate în judeţul Bihor a fost de 59.36%.
Candidaţii nemultumiţi de rezultate pot depune contestaţii azi, între orele 16 - 20, iar în 10 iulie vor fi afişate rezultatele finale la centrele de concurs şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.
Biroul de Presă al
IŞJ Bihor

Trimite email
duminică, 9 august 2026 la 06:45:30 Ora de vară a Europei de Est