Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

60 de secunde challenge by Oradea Film Festival

ASOCIAŢIA ORADEA THEATRE & FILM

60 de secunde challenge by Oradea Film Festival

Cetatea Oradiei devine încet, încet ceea ce este menită a fi: un loc al competiţiei, un spaţiu de cultură şi de socializare.

Recent încheiata competiție de artă cinematografică înghesuită în 60 de secunde este un gen de creaţie care prinde teren din ce în ce mai mult într-o lume aflată mereu între două treburi, între două trenuri ale vieţii sau între două opţiuni existenţiale.
Joi, 23 iulie 2015, la Oradea, „Grota Roşie" a Cetăţii Oradea a fost, împreună cu peste 120 de orădeni, martorul mut şi călduros al primului eveniment dintr-o serie menită a transforma în anul 2016 urbea de pe Crişul Repede într-un pol al cinematografiei de calitate, prin Festivalul Internaţional de Film - Oradea Film Festival.
În finală, după preselecţii, au rămas în competiţie 6 creaţii. Premiile, asigurate de RO & CO International şi Pro Internet Transilvania SRL, s-au acordat în funcţie de preferinţele publicului în proporţie de 50% şi 50% cele ale juriului compus din Mircea Jacan (scriitor), Vlad Skrypnyk (regizor) şi Andrei Gliga (actor). Astfel LOCUL III a fost atribuit foarte tinerilor Micorici Răzvan şi Toni Nica, cu a lor poveste din Vaslui (filmată la Oradea J ), locul II s-a îndreptat către Cristina Kati, cu a sa creaţie „Lara Croft in the Kitchen", iar primul loc, acelaşi în preferinţele juriului şi ale cinefililor din sală, a plecat spre Andrada Reşte şi creaţia sa Infinit +: A woman's journey through life, death and beyond.
Înfruntând căldura şi mai apoi vremea capricioasă, orădenii au dat pozitiv măsura interesului lor pentru astfel de evenimente mai mult decât necesare într-o viaţă spirituală a unei urbe secesion aşa de frumoase.
Evenimentul a fost posibil prin eforturile asociaţiei Oradea Film & Theatre, ce va organiza şi Oradea Film Festival. Echipa de organizarea compusă din Eugen Antal, Dan Petrica, Vlad Skrypnyk, Andrei Gliga, Dan Pinţa şi Ionuţ Coman mulţumeşte concurenţilor şi celor peste 120 de participanţi care au votat şi ale căror aşteptări promitem a le întrece în evenimentele următoare.
Preşedinte,
Eugen ANTAL
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: 60 de secunde challenge by Oradea Film Festival.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 09:20:55 Ora de vară a Europei de Est