Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Unirea Principatelor Române

Marți, la Școala „Dacia”

Unirea Principatelor Române

Actul istoric de Unire a Principatelor Române Moldova și Þara Românească la 24 ianuarie 1859 a fost marcat marți la Școala cu clasele I-VIII „Dacia” din Oradea printr-un moment artistic prezentat în sala de sport a școlii.

 În deschidere, prof. Petru Pasula, șeful catedrei de istorie, a evocat personalitatea domnitorului Unirii Principatelor Române, col. Alexandru Ioan Cuza, subliniind totodată rolul intelectualității în înfăptuirea Unirii, precum și importanța actului istoric în sine. În continuare, recitatori din clasa a V-a F, îndrumați de prof. de română Anca Fetea, dirigintele lor, au ilustrat cu versuri modul în care a fost primit și reflectat evenimentul de către poeții Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac și alții. La realizarea momentului artistic și-au dat concursul și membrii ansamblului coral dirijați de prof. Irinel Băjenaru. La final, elevi și profesori, recitatori și coriști, și-au dat mâna, dansând Hora Unirii. Activitatea a fost coordonată de prof. Dorina Sandru, director adjunct al școlii (și „monitorizată” de prof. Doru Conta).

P.S. Pe terenul de sport, handbaliștii profesoarei Veronica Diaconu, învingeau reprezentativa campionilor lui Emeric Jenei (spre încântarea directorului Florian Hava).  Ov.D.

Trimite email

smbt, 23 februarie 2019