Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

România - pe locul I, cu patru medalii, la Olimpiada Internaţională de Geografie

Imaginea României în lume

România - pe locul I, cu patru medalii, la Olimpiada Internaţională de Geografie

Lotul naţional olimpic, participant la a XII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Geografie, a repurtat un nou succes remarcabil la această competiţie: patru medalii, dintre care o medalie de aur, două de argint şi o medalie de bronz.

În clasamentul general, România s-a clasat pe locul I. Olimpiada Internaţională de Geografie s-a desfăşurat în perioada 10-18 august, la Tver (Rusia), şi a reunit peste 150 de concurenţi din 40 de ţări.
Elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional ,,Mircea cel Bătrân" din Constanţa, Costin George Dobrin a cucerit medalia de aur, în timp ce Elena Aura Amironesei (clasa a XII-a/Colegiul Naţional din Iaşi), laureată cu argint şi la ediţia precedentă, şi Sonia Adelina Şortan (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Decebal" din Deva) au obţinut medaliile de argint. Medalia de bronz i-a revenit Lorenei Davidel (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Nicu Gane" din Fălticeni).
Lotul olimpic a fost condus de profesorii Mihaela Cornelia Fiscutean şi Dorin Fiscutean de la Colegiul Naţional din Iaşi. (B.P.)

Trimite email
sâmbătă, 22 august 2026 la 00:38:20 Ora de vară a Europei de Est