Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Proiectul eTwinning „Teens in Europe”

Parteneriat internaţional la „Ioan Ciordaş” Beiuş

Proiectul eTwinning „Teens in Europe”

„La culture d'un peuple, dans ses traditions et ses pensées, demeure éternelle au fil des générations". (Driss Reffas)

În perioada noiembrie 2014 - iunie 2015 s-a derulat proiectul eTwinning „Teens in Europe" avându-i ca protagonişti pe elevii clasei a VII-a de la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş" Beiuş şi elevi ai Şcolii Kapareskolan, Kungsbacka din Suedia.
La baza proiectului s-a aflat ideea de schimb intercultural, a afla mai multe despre viaţa altor adolescenţi europeni şi, nu în cele din urmă, îmbunătăţirea competenţelor de comunicare în limba franceză. 
Proiectul s-a desfăşurat în patru etape, fiecare abordând o tematică de interes care le-a permis elevilor implicaţi să se descopere, dar şi să-i cunoască mai bine pe colegii parteneri.
Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului:
Etapa I - Prezentarea partenerilor, Sărbătorirea Crăciunului;
Etapa II - Şcoala şi viaţa cotidiană;
Etapa III - Tradiţii de Paşti, Muzică populară în rândul tinerilor;
Etapa IV - Turism în Suedia şi România, Vacanţa de vară;
Pe parcursul desfăşurării activităţilor, elevii parteneri au făcut schimb de scrisori, au pregătit cântece de Crăciun, felicitări, prezentări PowerPoint, materiale încărcate pe platforma eTwinning, dar şi pe site-ul proiectului, folosind în acelaşi timp forumul pus la dispoziţia lor în spaţiul proiectului de pe platforma eTwinning. Pentru realizarea activităţilor elevii au lucrat pe grupe sau individual.
Putem spune că realizarea activităţilor propuse şi schimburile efectuate cu partenerii suedezi i-au ajutat pe elevi să-şi dezvolte stima de sine, să-şi lărgească sfera de cunoaştere şi, un lucru foarte important, au putut să-şi dezvolte şi îmbunătăţească noi competenţe de comunicare în limba franceză.
Au contribuit la reuşita proiectului profesorii: Diana Moţiu - profesor de limba franceză (iniţiatorul proiectului), Mihaela Laza - diriginte, clasa a VII-a, Crina Bercovici - ambasador eTwinning şi consilier educativ şi Manuel Bercovici - profesor de informatică.
Proiectul s-a încheiat cu o celebrare la nivelul şcolii la care au fost invitaţi elevii şi echipa locală a proiectului, iar la final s-au lansat baloane.
Detalii despre proiect sunt disponibile la adresele următoare:
Link-ul proiectului: http://twinspace.etwinning.net/3994/home
Site-ul proiectului: https://sites.google.com/site/teensineurope/home
Pagina şcolii: http://ciordas.ro/proiecte/proiect13/
Prof. Diana Moţiu
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Proiectul eTwinning „Teens in Europe”.

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 11:10:50 Ora standard a Europei de Est