Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Formaţia Dirty Shirt a filmat videoclipul piesei „Maramu”

„Suntem mai mult decât încrezători că va ieşi un clip pe cinste”

Formaţia Dirty Shirt a filmat videoclipul piesei „Maramu”

După ce a cântat în calitate de headliner la Festivalul Medieval Aeternus Maramorosiensis de la Sighetu Marmaţiei, formaţia DIRTY SHIRT a profitat de faptul că se află acasă, în Maramureş, pentru a filma videoclipul piesei Maramu', extrasă de pe noul album, „Dirtylicious" (lansat în 26.04.2015).

A ieşit un filmuleţ excepţional care este hazliu, metal şi original. Acesta a fost realizat într-o locuinţă populară adevarată, care aparţine familiei Turda din Sighetu Marmaţiei. Membrii acesteia au contribuit din plin la realizarea videoclipului, punând la dispoziţia formaţiei atât o locaţie inedită, cât şi sprijin tehnic şi logistic.
De producţia materialului s-au ocupat Cristi Bălănean, chitaristul Dirty Shirt, care are şi meseria de producător video & imagine la O.M. Creatives şi Sergiu Negrean (cameraman, Pixel Battalion). Rezultatul final este un videoclip must-see, care va fi lansat în curând!
Protagonistii în port popular se bucură de atmosfera relaxantă din Maramureş, unde până şi cel mai bun prieten al omului savurează o înghiţitură de bere rece. Pâinea proaspătă se coace fix în faţa ochilor noştri, cheful este în toi şi se petrec tot felul de năzbâtii!
Mihai Tivadar, chitarist şi lider Dirty Shirt, a spus câteva cuvinte despre Maramu'.
  „Ziua de sâmbătă a fost o una memorabilă. Deşi eram obosiţi după concertul de vineri noapte şi a trebuit să ne trezim foarte devreme sub comanda lui Cristi, odată ce ne-am îmbrăcat în costumele tradiţionale maramureşene, ambianţa a devenit excelentă. Toată ziua a ramas la fel, combinând utilul (filmarea videoclipului) cu plăcutul (practic a fost un chef ce a ţinut toată ziua). Felul cum am fost primiţi de familia Turda din Sighet e de nedescris, şi le mulţumim din tot suflet. De la pâine de casă făcută pe loc (ceea ce va apărea şi în videoclip) până la rezolvarea nevoilor tehnice şi logistice pentru videoclip. Bineînţeles, greul a fost dus de Cristi Bălănean (chitaristul şi producătorul video al trupei Dirty Shirt, în acelaşi timp fondator al echipei de producţie video şi imagine O.M. Creatives) şi Sergiu Negrean (cameraman, Pixel Battalion). Suntem mai mult decât încrezători că va ieşi un clip pe cinste", a declarat artistul.
Vizionaţi poze de la filmări AICI!
Dirty Shirt le-a mai pregătit fanilor o surpriză, care va fi dezvăluită în curând! Anul 2015 a fost unul foarte bogat pentru trupa de Crossover Folklore Metal. Nu numai că a lansat un nou album, cel de-al treilea din carieră, „Dirtylicious", apărut în 26 aprilie 2015, care s-a bucurat de recenzii exclusiv pozitive, atât la nivel local, cât şi internaţional, dar a devenit endorser oficial Washburn şi Randall.
Mai mult, turneul naţional al formaţiei, „Dirtylicious Tour", care i-a dus pe trupeţi în 9 dintre cele mai mari oraşe din România, a fost susţinut de Wacken Foundation (Dirty Shirt este prima şi singura trupă din România care s-a bucurat de acest sprijin), fapt ce le-a permis artiştilor o producţie excepţională, care a fost laudată de autorii cronicilor de evenimente, şi nu numai.
Planurile de viitor ale trupei sunt numeroase şi includ un turneu internaţional, despre care va vom oferi detalii pe masura ce acestea apar.
Noul album, „Dirtylicious", poate fi comandat de la acest LINK , unde fanii pot să şi asculte integral albumul. Mai mult, „Dirtylicious" poate fi achiziţionat şi la concerte, prin postă (45 de lei + taxe, prin mail cu datele personale la adresa info@dirty-shirt.com) sau de la sediul Promusic Events şi Maximum Rock din Bucureşti (Strada Traian Demetrescu 9, Sector 3).
Tracklist „Dirtylicious"
Ciocârlia
Moneyocracy
Mental Csardaş
Maramu'
Balkanique
Dulce-i vinu'
Cobzar
Hoţii
Dirtylicious
My Art
Căluşarii
Dirty Shirt a câştigat premiul pentru „Best Rock Ambassador" la Metalhead Awards 2014 şi „Best Metal Band" la Maximum Rock Awards 2014, prin votul publicului.
FACEBOOK DIRTY SHIRT
WEBSITE OFICIAL DIRTY SHIRT
Nelu Brînduşan

 

Trimite email
sâmbătă, 19 septembrie 2026 la 12:43:33 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album