Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

La Grădiniţa Nr. 37 din Oradea, copiii au primit binecuvântarea

Luni, în prima zi din acest an şcolar,

La Grădiniţa Nr. 37 din Oradea, copiii au primit binecuvântarea

Ne-am bucurat aflând de la inspectorul şcolar general, dl profesor Alin Novac-Iuhas, şi vizitând ieri (luni, 14 septembrie 2015) grădiniţa, la ceasul deschiderii cursurilor, că Grădiniţa Nr. 37 există, chiar dacă unii i-au pus gând rău să o desfiinţeze, peste noapte, să o dea stăpânului pământului şi clădirii să o dărâme...

Cele patru grupe, cu 100 de copii, sunt pe poziţii şi îşi văd de viaţa lor, deşi dascălii şi părinţii au trecut prin mari emoţii după cele aflate din presă, că vor fi desfiinţaţi şi mutaţi la Grădiniţa Nr. 54 şi la Grădiniţa Nr. 11.
„Ne bucurăm că am rămas în grădiniţa noastră chiar dacă şi numai pentru un an şcolar, deoarece părinţii şi-au înscris cu atâta drag copiii la grădiniţa noastră, fiind foarte solicitaţi. Ei şi-au înscris copiii în perioada legală, neştiindu-se atunci că vor veni din senin nori negri deasupra noastră. De o săptămână, cu toţii am trăit un calvar, într-o stare de tensiune şi nervozitate, aflând din presă ce se pune la cale...
Copiii şi părinţii au venit cu mult drag astăzi la grădiniţă şi ne bucurăm de prima zi însorită, când soarele a spulberat toţi norii, iar părintele Nicolae Balog de la Biserica din Episcopia a binecuvântat copiii, cadrele didactice şi grădiniţa noastră dragă la început de nou an şcolar", ne-a spus doamna profesor Mariana Dragoş.
Cele două grupe mari, A şi B, sunt îndrumate de prof. Elena Torge şi Dana Ştiac, respectiv de Mariana Dragoş şi Camelia Balog; copiii din grupa mijlocie le au alături pe „mămicile lor": Paula Bota şi Florica Furtoş, iar „boboceii" au fost primiţi cu braţele deschise de Claudia Mateoc şi Elena Lazăr.
Copiii nu au nicio vină de ceea ce se întâmplă în această lume nebună-nebună, aflată pe marginea prăpastiei...
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: La Grădiniţa Nr. 37 din Oradea, copiii au primit binecuvântarea.  

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 11:05:11 Ora de vară a Europei de Est