Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Nu trebuie să rataţi concertul special „An Evening With Machine Head”

10 motive pentru care

Nu trebuie să rataţi concertul special „An Evening With Machine Head”

Machine Head a fost intemeiată în Oakland, California în 1991 de către Robb Flynn (voce/chitară) şi Adam Duce (bas). Încă de la primul album, „Burn My Eyes", formaţia a strâns o bază solidă de fani şi s-a remarcat ca un adevărat stâlp al mişcării groove/thrash metal.

Trupa este una dintre cele mai iubite din lume şi se trage dintr-o tradiţie bogată, care a dat naştere unor grupuri ca: Metallica, Exodus, Slayer, Testament, Pantera sau Exhorder. În total, Machine Head a lansat 8 albume de studio, care au modelat chipul actual al metalului internaţional. Machine Head a fost nominalizată la Premiile Grammy, a câştigat numeroase trofee precum: „Best Hard Rock Hero", „Best Live Band", „Best Inspiration", „Kerrang Hall of Fame Award", şi multe altele. Anul acesta, Machine Head a fost nominalizată la Metal Hammer Golden Gods Awards, la categoria „Best International Band".
De asemenea, grupul american a obţinut laudele criticii de specialitate, care nu s-a sfiit să-şi facă părerea cunoscută:
 „Aceasta formaţie este una dintre cele mai pure, mai rafinate şi mai puternice exponente ale heavy-metalului modern".
(Don Kaye - Blabbermouth)
 „Cine spune că nu va mai exista o altă Metallica sau o altă Pantera, nu a ascultat Machine Head. Tot ce vreţi să ştiţi despre metal - la cel mai înalt nivel - găsiţi la aceşti americani arşi de soarele californian".
(Metal Hammer)
 „Nu există cuvinte care să descrie ceea ce face Machine Head pe scenă. În mod clar, anii 90 au dat metalului una dintre cele mai de preţ formaţii din toate timpurile".
(Kerrang)
Cele 10 motive
1. Pentru că, deşi albumul de debut a apărut abia în 1991, Rob Flynn este parte a scenei thrash încă din anii 1980, când a cântat cu Forbidden, apoi cu Vio-Lence.
2. Pentru că este în cea mai bună formă de la înfiinţare, ultimele trei albume, „The Blackening", „Unto the Locust" şi „Bloodstone and Diamonds", fiind de departe cele mai solide din istoria trupei.
3. Pentru că a compus încă de la început piese clasice ale repertoriului metal, precum: „Davidian" şi „Old".
4. Pentru că se înscrie în marea tradiţie a trupelor metal din anii 1990 (Metallica, Slayer, Sepultura, Pantera) şi este deocamdată ultima reprezentantă importantă a acesteia.
5. Pentru că şi-a dovedit forţa devastatoare în concert pe recentul „Machine Fucking Head Live".
6. Pentru că la prima apariţie în România a impresionat pe toată lumea.
7. Pentru că nu a cântat niciodată un setlist întreg în România.
8. Pentru că reuşeşte să îmbine agresivitatea thrash cu sensibilitatea rock-ului clasic.
9. Pentru că nu-şi arată vârsta.
10. Pentru că „Bloodstone and Diamonds" a obţinut cea mai bună clasare în topul Billboard din istoria trupei. Concertul special „An Evening With Machine Head" de la Bucureşti, Arenele Romane, va avea loc miercuri, 23 septembrie 2015.
PROGRAM
Meet and greet: 19.00 (pentru posesorii pachetelor speciale, achizitionate de pe site-ul oficial Machine Head)
Acces: 20.00
Machine Head: 21.00
Nelu Brînduşan

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 09:22:56 Ora de vară a Europei de Est