Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Expoziţia de pictură de la Bibliotecă

În cadrul proiectului „Sprijinirea şi dezvoltarea spiritului artistic la tineri

Expoziţia de pictură de la Bibliotecă

Asociația Tinerilor Maghiari din Oradea, în parteneriat cu Fundația „Euroregiunea Bihor - Hajdú-Bihar" Oradea şi Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai", organizează în perioada 15-25 septembrie 2015 expoziția de pictură din cadrul proiectului „Sprijinirea şi dezvoltarea spiritului artistic la tineri".

Lucrările realizate de către cei 20 de tineri participanţi la tabăra de pictură desfăşurată în luna august pe Valea Brătcuţei sunt expuse la sediul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai", începând de marţi, 15 septembrie.
Expoziția a fost deschisă marți, la etajul I al Bibliotecii, şi poate fi vizitată zilnic, între orele 8 şi 19, până vineri, 25 septembrie, inclusiv.
Proiectul „Sprijinirea şi dezvoltarea spiritului artistic la tineri" este finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, scopul său fiind sprijinirea şi stimularea creativităţii tinerilor în domeniul picturii la nivel judeţean şi internaţional.
Bogdan Hossu,
responsabil proiect
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Expoziţia de pictură de la Bibliotecă.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 09:22:35 Ora de vară a Europei de Est