Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Trei medalii de aur şi una de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori

Imaginea României în lume

Trei medalii de aur şi una de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori

Lotul naţional de informatică (juniori) a cucerit trei medalii de aur şi o medalie de bronz la a IX-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori, desfăşurată în perioada 16-19 septembrie, la Ohrid (Macedonia).

Datorită acestui rezultat, echipa României a ocupat şi în acest an locul I în clasamentul pe naţiuni. Competiţia a reunit 38 de concurenţi din 9 ţări.
Medaliile de aur au fost obţinute de Ovidiu Răzvan Hărşan şi Alexandru Petrescu, ambii elevi în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu" din Bucureşti, respectiv Andrei Ioan Nicolae (clasa a VIII-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti). Palmaresul a fost completat de Maria Alexandra Udriştoiu (clasa a VII-a/Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti" din Craiova), medaliată cu bronz.
Lotul olimpic a fost însoţit şi coordonat de profesorii Eugen Nodea (Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu" din Târgu Jiu) şi Ionel-Vasile Pit-Rada (Colegiul Naţional „Traian" din Drobeta Turnu-Severin).
(B.P.)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:51:02 Ora de vară a Europei de Est