Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Final de proiect şcolar multilateral Comenius

La Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” din Oradea

Final de proiect şcolar multilateral Comenius

În perioada 1.08.2013 - 31.07.2015 s-au desfăşurat activităţile în cadrul parteneriatului multilateral Comenius cu tema „Intercultural Competence in Business".

Instituţia de învăţământ orădeană s-a făcut remarcată şi prin seria proiectelor desfăşurate la nivel european, în cadrul Programului Sectorial Comenius, alături de partenerii săi din: Germania, Slovacia, Polonia, Suedia şi Turcia. Proiectul a cuprins activităţi diverse: mobilităţi ale elevilor şi profesorilor în instituţiile de învăţământ ale ţărilor partenere, activităţi în echipă, realizarea de materiale şi prezentări conform calendarului stabilit.
Scopul proiectului a fost de a ilustra în context european diferenţele culturale şi comportamentul specific în relaţiile de afaceri ale partenerilor implicaţi în vederea formării de competenţe antreprenoriale interculturale. Elevii au descoperit în cadrul întâlnirilor de proiect, aspecte specifice din mediul economic şi de afaceri din ţările partenere, au aflat ceea ce este „tipic" caracterului german, slovac, polonez, suedez, turcesc în comportamentul de afaceri şi, astfel vor putea valorifica informaţiile obţinute în vederea iniţierii unei posibile afaceri în ţară sau undeva în Europa. Am trăit experiențe unice, am împărtăşit emoţii, ne bucurăm că am avut şansa de a lucra într-o echipă multiculturală.
Produsul final este un ghid intercultural care prezintă  reguli de conduită în afaceri specifice ţărilor participante. Mai multe informaţii despre activităţi şi produsele realizate găsiţi pe site-urile: https://sites.google.com/site/com1315delish/home 
Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin Programul „Învăţare pe tot parcursul vieţii", componenta Comenius.
 Informațiile furnizate reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, Agenţia Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosit conţinutul acestor informaţii.
Responsabil de proiect,
prof. ec. Camelia Pop
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Final de proiect şcolar multilateral Comenius.

Trimite email
duminică, 22 februarie 2026 la 20:50:21 Ora standard a Europei de Est