Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Primăria Oradea a premiat, miercuri, 36 de olimpici naţionali

În cadrul Festivalului „Toamna orădeană”

Primăria Oradea a premiat, miercuri, 36 de olimpici naţionali

În cursul după-amiezii de miercuri, 7 octombrie 2015, în cadrul Festivalului „Toamna orădeană", Primăria Oradea i-a premiat pe cei 36 de olimpici orădeni care au obţinut diplome la olimpiadele naţionale 2014 -2015.

Festivitatea de premiere a avut loc pe scena amplasată în Cetatea Oradea. La eveniment au participat viceprimarul Huszar Istvan şi city-managerul Primăriei Oradea, Eduard Florea.
Viceprimarul Huszar Istvan şi-a manifestat preţuirea faţă de performanţele olimpicilor, dar şi bucuria că municipalitatea îi recompensează pentru munca, efortul lor şi pentru faptul că reprezintă Oradea cu cinste la olimpiadele naţionale.
Totodată, profesorilor coordonatori li s-au înmânat diplome de recunoştinţă din partea municipalităţii.
Fiecare olimpic a fost recompensat cu un premiu în bani în cuantum de 600 de lei. (B.P.)
Cei 36 de olimpici
1.Fanya Mirel Lic. Ortodox ,,Ep. Roman Ciorogariu'' (prof. Alin Sonea), la Religie, prem. I
2.Sabău Gabriela Sorina Lic. de Arte (prof. Bontu Aurica) la Canto popular, pr. I
3.Tipi Andreea Liceul de Arte (prof. Janko-Szep Noemi) la Ceramică, pr. I
4.Groza Teodora C.N. ,,Mihai Eminescu'' (prof. Pugna Adriana) la Filosofie, pr. I
5.Ţicărat Bianca Denisa C.N. ,,Iosif Vulcan'' (prof. Pop Rodica) la Lb. spaniolă, pr. I
6.Buciuman Mădălina Octavia C.N.,,E. Gojdu'' (prof. Ola Ramona) Lb. germană, pr.I - individual
7.Pelea Teodora Patricia C.N.,,E. Gojdu'' (prof. Bondici Liana) Lb. germană, pr.II - proiect-echipaj
8.Ternovan Darius Daniel C.N.,,E. Gojdu'' (prof. Ţic Lăcrimioara) Lb. engleză, pr. II
9.Posmoşanu Andreea Elisabeta Lic.Greco-Catolic ,,I. Maniu'' (prof. Nica Antonia) Rel. catolică, pr. II
10.Ilisz Dominik Augustin Lic. de Arte (prof. Fekete Elisabeta) la Pian, pr. II
11.Toie Alex Octavian Ioan Lic. de Arte (prof. Petrila Rodica) la  Clarinet, pr. II
12.Luncan Beniamin Alexandru Lic. de Arte (prof. Popa Silviu) la Arhitectură, pr. II
13.Rohl Daniel C.T. ,,C-tin Brâncuşi'' (prof. Gale Monica, Brad Magdalena) Construcţii, Instalaţii  şi Lucrări Publice, pr.            II
14.Paluţ Mădălina C.N.,,Iosif Vulcan'' (prof. Dima Felicia) la Pedagogie didactică, pr. II
15.Vinter Ioana Alexandra C.T.,,M. Viteazul'' (prof. Filip Marinela) Industrie alimentară, pr. II
16.Borbely Andreea C.N.„E. Gojdu" (prof. Roşu Georgeta) Lb. engleză, pr. III
17.Filip Alina C.N.„E. Gojdu" (prof. Bondici Liana) Lb. germană, pr. III individual şi menţiune proiect-echipaj
18.Lăzău Patricia Lic. de Arte (prof. Ujvarossy Gyongy) Modă, pr. III
19.Corul „Ariston" Lic. de Arte (prof. Schneider Arnold) Corala licee de artă, pr. III
20.Szilagyi Andrea C.N.,,Mihai Eminescu'' (prof. Pugna Adriana) Psihologie, pr. III
21.Sabău Alexandru C.T.,,M.Viteazul'' (prof. Muraru Nicolae) Eelectronică-Automatizări-Telecomunicaţii, menţiune
22.Stamatiu Alexia Şc.Gimnazială ,,Oltea Doamna'' (prof. Tanc Mirela) Lb. română, menţiune
23.Corduneanu Cătălina Cezara Lic.Greco-Catolic ,,I. Maniu'' (prof. Barta Florentina) Istorie menţiune
24.Sabău George Petrişor Lic.Ortodox ,,Ep. Roman Ciorogariu''   (prof. Radu Valer Rus) Religie pentru Seminarii şi Licee Teologice, menţiune
25.Ciontea Sergiu Ştefan Lic.Ortodox ,,Ep. Roman Ciorogariu'' (prof. Iuditha Derzsi) Educaţie Tehnologică menţiune
26.Berghe Sergiu Flaviu Lic. Teologic Baptist ,,Emanuel'' (prof. Berian Sergiu)  Fizică, menţiune
27.Oros Ştefania Ioana C.N.,,Mihai Eminescu'' (prof. Ivanov Ioana) Lb. engleză menţiune
28.Şandru Teodora C.N.,,Mihai Eminescu'' (prof. Ias Violeta) Religie-Cult ortodox, menţiune
29.Lajos Sebastian Lic.T.,,Onisifor Ghibu'' (prof. Gulyas Andrea) Lb. germană menţiune-proiect-echipaj
30.Popa Mihai C.T.,,C-tin Brâncuşi'' (prof. Chiş Angela) Construcţii, Instalaţii şi Lucrări Publice, menţiune
31.Diţă Miruna C.N.,,Emanuil Gojdu'' (prof. Crăciun Ilie) Istorie, menţiune
32.Bădulescu Andrei Vlad C.N.,,Emanuil Gojdu'' (prof. Luncan Aniţa) Chimie, menţiune
33.Lazăr Mădălina Elena C.N.,,Emanuil Gojdu'' (prof. Luncan Aniţa) Chimie, menţiune
34.Ciurdar Ana Sofia C.N.,,Emanuil Gojdu'' (prof. Corbu Sorina) Biologie, menţiune
35.Mureşan Sergiu C.N.,,Emanuil Gojdu'' (prof. Maria Niţă şi Adrian Niţă) Tehnologia Informaţiei, menţiune
36.Şuta Andrei Şc.Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu'' (prof.Cozma Mariana Florica) Educaţie Tehnologică, menţiune.
P.S. Pentru mai multe poze, accesaţi Galeria foto: Primăria Oradea a premiat, miercuri, 36 de olimpici naţionali.

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 11:24:53 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album