Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Vernisajul expoziţiei „Decoraţii, Trăire, Simbol”, semnată de artista Anca-Ioana Copăcean

Joi, la Galeria de Arte Vizuale Oradea

Vernisajul expoziţiei „Decoraţii, Trăire, Simbol”, semnată de artista Anca-Ioana Copăcean

Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, vă invită joi, 15 octombrie 2015, de la ora 18, la Galeria de Arte Vizuale Oradea (Str. Republicii, Nr. 15 – lângă Papa’s) la vernisajul expoziţiei „Decoraţii, Trăire, Simbol”, semnată de artista Anca-Ioana Copăcean.

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la întemeierea Facultăţii de Arte Vizuale în cadrul Universităţii Oradea, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, ca partener al evenimentului jubiliar INDEX 20 a oferit drept premiu posibilitatea de a expune timp de două săptămâni în spaţiul Galeriei de Arte Vizuale Oradea unui tânăr absolvent sau grup/grupare de tineri absolvenţi ai Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea. Anca-Ioana Copăcean, membru stagiar UAP Oradea, este câştigătoarea acestui premiu având ocazia să ofere publicului orădean prima sa expoziţie personală. 
Expoziţia cuprinde o selecţie de 30 de lucrări (realizate în tehnica mixtă: pictură în ulei pe pânză, acril pe pânză, sticlă, carton, hârtie, colaj cu materiale textile şi elemente traforate prin tehnici de gravură în laser), inspirate din universul decorativ oferit de arta populară românească. „Furca de tors, obiect utilitar şi simbol al îndeletnicirilor feminine din trecutul satului românesc, reprezintă laitmotivul expoziţiei" - declară artista, adăugând că „Diversitatea formelor de furci realizate se înscrie într-o dimensiune strict decorativă, reflectând însă şi atribuţiile femeii în gospodăria tradiţională. Pornind de la furca de tors, expoziţia reuneşte o varietate de forme compoziţionale purtătoare de multiple simboluri şi motive cu semnificaţii străvechi, din ansamblul cărora predomină cele geometrice (pătratul, rombul, trapezul, X-uri, unda apei), reprezentări cosmice (rozeta, cercul, vârtejul, roata etc.), motive fitomorfe (flori, frunze etc.), avimorfe sau antropomorfe redate stilizat" - încheie tânăra artistă.
În deschiderea expoziţiei, prezentarea artistei va fi făcută de Radu Tîrnovean, iar consideraţiile critice vor aparţine doamnei Dr. Agata Chifor, istoric de artă.
Expoziţia poate fi admirată până la data de 30 octombrie; intrarea este liberă; orar de vizitare: de luni până vineri, între orele 10-18.
Radu Tîrnovean,
administrator UAP

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 09:20:18 Ora de vară a Europei de Est