Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Artistul român Vlad Basalici în selecţia oficială a Stockholm Fringe Festival (STOFF)

În mai multe locaţii din capitala Suediei

Artistul român Vlad Basalici în selecţia oficială a Stockholm Fringe Festival (STOFF)

Institutul Cultural Român de la Stockholm susţine prezenţa artistului vizual român Vlad Basalici la Festivalul de Fringe din Stockholm, STOFF.

Ediţia din acest an a festivalului se va desfăşura între 21 şi 25 octombrie în mai multe locaţii din capitala Suediei, printre care Casa de Cultură a oraşului Stockholm (Kulturhuset), Teatrul Municipal (Stockholm Stadsteatern), Teatrul Sodra (Södra Teatern) şi Studio 44.
Unul dintre proiectele recente ale artistului Vlad Basalici, spectacolul It Is What It Is, a fost selectat să facă parte din selecţia oficială a programului STOFF din acest an. Spectacolul va avea patru reprezenţatii la Studio 44 din Stockholm, în 23 şi 25 octombrie.       
It Is What It Is chestionează relaţia dintre artist şi public şi aduce în discuţie conceptul de „aici şi acum" şi felul în care este percepută de spectatori prezenţa scenică. Pornind de la noţiunea că teatrul este un spaţiu social, artistul invită publicul să ia parte şi să influenţeze cursul spectacolului, contribuind astfel la dezvoltarea acestuia.
Vlad Basalici, artist vizual şi performer, trăieşte şi lucrează în Bucureşti şi Londra. Lucrările sale au fost prezentate la Festivalul eXplore Bucureşti, la Alternative Film/Video Festival Belgrad, Dansehallerne, Copenhaga, Fabrica de Pensule Cluj-Napoca, Centrul de Introspecţie Vizuală Bucureşti, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti.
Stockholm Fringe Fest - STOFF este o platformă multidisciplinară unde teatrul, artele vizuale şi performance-ul se îmbină cu muzica, dansul şi alte tipuri de manifestare artistică. Festivalul să află anul acesta la cea de-a şasea ediţie şi se axează pe spectacole prin care artiştii selectaţi încearcă să aducă în discuţie teme pe care le consideră importante pentru contextul global actual.
ICR Stockholm a mai colaborat cu STOFF în 2011, când în programul festivalului s-au regăsit două spectacole româneşti: I Am Myself realizat de Cosmin Manolescu şi Catrinel Catana şi Connection Failed, spectacol site-specific, proiect al grupului de artişti réaltympanica şi conceput de Ioana Păun, Renate Gaspar şi Robert Redmer. Ambele spectacole s-au bucurat de un număr mare de spectatori, cât şi de o receptare pozitivă din partea presei suedeze.
Teodora Caşcarade,
coordonator de proiect

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 09:19:49 Ora de vară a Europei de Est