Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Proiectul ,,Ziua Armatei Române în școli”

Joi, la Colegiul Național ,,Mihai Eminscu”

Proiectul ,,Ziua Armatei Române în școli”

Joi, 22 octombrie 2015, elevii eminescieni au avut parte de o întâlnire specială, cu purtători ai uniformei militare, cadre active și în retragere, dar și studenți ai unor instituții ale M.A.N.

În derularea proiectului ,,Ziua Armatei Române în școli", reprezentanți ai Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Bihor s-au întâlnit cu liceenii eminescieni cărora le-au prezentat oferta educațională a Ministerului Apărării Naționale, iar studenți ai  instituțiilor militare le-au atras privirile și atenția asupra frumoasei uniforme pe care o poartă, dar și spre cariera militară. Și fiindcă se apropia Ziua Armatei, popularul general Vasile Creț le-a vorbit despre însemnătatea zilei de 25 Octombrie în istoria poporului român și despre rolul pe care l-a avut armata română în derularea celui de-al Doilea Război Mondial.
Eminescienii au pus mâinile pe arme!
După activitatea din sala festivă a colegiului, liceenii, dar și alți elevi, de toate vârstele, s-au deplasat în curtea liceului, unde au făcut cunoștință cu diferite arme și aparate din dotarea armatei, pe care le-au și mânuit și cu care s-au pozat. (C.M.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto:

Trimite email
luni, 17 august 2026 la 19:43:26 Ora de vară a Europei de Est