Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Primăria Oradea supune dezbaterii publice supraimpozitarea clădirilor neîngrijite și scutirea de impozit pentru clădirile monument istoric care au o stare tehnică foarte bună

Mâine, în sala mare a Primăriei Oradea

Primăria Oradea supune dezbaterii publice supraimpozitarea clădirilor neîngrijite și scutirea de impozit pentru clădirile monument istoric care au o stare tehnică foarte bună

City-managerul Eduard Florea împreună cu arhitectul-șef Adriana Lipoveanu au susținut marți, 27 octombrie 2015, o conferință de presă cu privire la două materiale privind impozitele și taxele pe 2016.

Unul dintre materiale privește supraimpozitarea clădirilor neîngrijite, iar altul vizează clădirile monument istoric sau cele cuprinse în Ansamblul Urban  - Centrul Istoric Oradea, pentru care Consiliul Local poate acorda facilități de tipul scutirii impozitului pe clădiri, dacă acestea au o stare tehnică foarte bună.
Cele două materiale pot fi vizualizate pe www.oradea.ro, ele urmând să fie supuse dezbaterii publice odată cu Regulamentul de taxe și impozite pe 2016,  în data de 5 noiembrie 2015, ora 16.00, în sala mare a Primăriei Oradea.
City-managerul Eduard Florea a vorbit despre inițierea acestor proiecte: ,,După cum se știe, noul Cod Fiscal a adus o extindere a atribuțiilor Consiliului Local, încurajând descentralizarea. Astfel, printre noile atribuții se numără o serie de scutiri care pot fi acordate, dar și cote de majorare a impozitelor. Numai în acest an s-au aplicat 1.283 de avertismente și sancțiuni pentru terenurile neîngrijite, iar peste 500 de proprietari au fost sancționați pentru starea neîngrijită a clădirilor pe care le dețin. Pentru anul 2016 se propune o dublare a impozitului pentru clădirile neîngrijite. În acest sens am stabilit o serie de zone prioritare: clădirile din Centrul Istoric, clădirile de pe arterele principale și cele de pe platformele industriale, zone pentru care se vor întocmi note tehnice de constatare, ce vor reflecta starea tehnică a clădirii".
Realizarea notelor tehnice de constatare se va face de către specialiștii Compartimentului Disciplina în Construcții, compartiment aflat în structura Poliției Locale Oradea. Această fișă tehnică va viza analizarea a trei elemente, fiecare notat cu un punctaj: aspectul exterior al clădirii (acoperiș +fațada) - 50 puncte, elementele de structură ale clădirii - 45 puncte și împrejmuirea clădirii - 5 puncte.
Arhitectul-șef Adriana Lipoveanu a precizat: ,,Acest regulament îi va bucura pe proprietarii clădirilor monument istoric, dacă starea tehnică a clădirilor pe care le dețin va fi notată cu FB (foarte bine). Este un lucru normal ca acești proprietari să beneficieze de scutiri de impozit. Conținutul regulamentului poate fi vizualizat pe site-ul Primăriei Oradea www.oradea.ro ".
Arhitectul-șef Adriana Lipoveanu a explicat că este firesc ca acest regulament să aibă în vedere zona cea mai atractivă pentru oraș, respectiv zona centrului istoric și prin urmare numai proprietarii acestor clădiri pot beneficia de scutiri de impozit.
Există două situații în care proprietarii clădirilor pot beneficia de scutiri de impozit: cazul clădirilor reabilitate prin programul multianual pentru care există proces verbal de recepție sau în cazul clădirilor reabilitate înaintea demarării programului multianual de reabilitare a fațadelor, care se află într-o stare tehnică foarte bună. 
Cererile pentru scutirea de impozit vor trebui depuse de către fiecare proprietar în parte, dacă acesta consideră că imobilul său se încadrează la o stare tehnică foarte bună.
Inspectorii Compartimentului Disciplina în Construcții din cadrul Poliției Locale vor începe din acestă toamnă să verifice starea clădirilor din Centrul Istoric, de pe arterele principale și de pe platformele industriale, pentru a evalua starea tehnică a acestora. (B.P.)

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 11:28:25 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album